În cadrul emisiunii De Ce Citim, criticul literar Daniel Cristea Enache a vorbit despre competiția care este între scriitorii din România pentru a capta atenţia cititorilor.
Criticul literar Daniel Cristea-Enache a vorbit, la emisiunea De Ce Citim, de la DC News, despre procentul românilor care mai sunt interesați de literatura românească:
„În condiția de irelevanță publică a scriitorului și a artistului român, fiindcă acesta este tristul adevăr, anume că scriitorii vând tot mai puține cărți, consumul de carte e tot mai redus, sunt foarte mulți români care într-un an nu cumpără nici măcar o carte, una singură. Procentul celor realmente interesați de literatura română este foarte mic, e o cifră cu o singură unitate, 5-7%, undeva pe acolo e interesul public pentru cărțile scriitorilor români.
Deci, toți scriitorii români sunt într-o competiție pentru 5% din populația României. Noi, cu emisiunea aceasta, iată, începem să mărim acest procent, să stârnim acest interes public, iar prin această breșă pe care am făcut-o în condiția de irelevanță publică a scriitorilor români, să introducem alți scriitori, alte teme, alte concepte, într-un mod care să ajute literatura română în ansamblul ei și să crească acest număr de cititori“, a precizat, la DC News, criticul literar Daniel Cristea-Enache.
În cadrul emisiunii De Ce Citim, dedicată lui Gabriel Chifu, criticul literar Daniel Cristea-Enache a subliniat care este cel mai mare pericol pentru o literatură.
„Un pericol pentru literatură este să fim inundați cu cărți onorabile, cu cărți slabe sau cu volume. O literatură respiră prin cărțile importante care apar într-o perioadă, nu prin cantitatea de volume pe care o găsim pe site-uri sau pe rafturile librăriilor”, a spus criticul literar Daniel Cristea-Enache.
„O literatură și o perioadă literară se afirmă prin cărțile importante și de aceea autorul român trebuie să facă tot ce depinde de el pentru ca el să ofere criticii și publicului cărți importante. Să stea pe un manuscris până când consideră că acea carte îl reprezintă cu adevărat, nu să scoată cartea de dragul publicării”, a precizat criticul literar Daniel Cristea-Enache (citește AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu