Ministerul Muncii a prezentat situația actualizată cu privire la situația contractelor de muncă suspendate în perioada stării de urgență.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) va transmite, zilnic, datele cu privire la situația contractelor de muncă suspendate (șomaj tehnic), înregistrate la Inspecția Muncii, cu precizarea principalelor domenii de activitate în care se evidențiază modificări importante privind numărul de contracte individuale de muncă suspendate/încetate.
Data | 30.03.2020 |
Contracte individuale de muncă suspendate | 498.778 din care: · 130.442 – industria prelucătoare · 90.356 – hoteluri și restaurant · 81.695 – comerț cu ridicata și cu amănuntul |
Contracte individuale de muncă încetate | 111.340 din care: · 22.121 - Comerț cu ridicata și amănutul; repararea autovehiculelor și motocicletelor · 19.612 - Industria prelucrătoare · 14.072 - Construcții |
MMPS face acest demers pentru informarea corectă și completă a opiniei publice. Reamintim că Guvernul României a decis să sprijine salariații angajatorilor aflați în șomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.
Astfel, angajatorii care au salariați prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) și pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în șomaj tehnic, se vor adresa Agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din județul în care angajatorul are sediul social.
Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din județul în care au înregistrat activitatea.
Întreaga comunicare între solicitanți și instituțiile vizate, respectiv solicitările și depunerea documentelor, se face prin poșta electronică.
Mai multe informații sunt disponibile în paginile de internet ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă/Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Secretar de Stat, Tudor Polak, anunță Ministerul Muncii pe site-ul oficial al instituției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu