Ridicarea restricțiilor de migrație, din 2014, pentru persoanele care vor să muncească în Marea Britanie nu vor avea un impact atât de mare pentru piața de muncă britanică așa cum se estima, întrucât doar 20.000 de români își doresc să muncească în Regatul Unit, scrie ziarul britanic The Telegraph, referindu-se la un studiu făcut de România, duminică în ediţia online.
Un sondaj de opinie asupra migraţiei naţionale al Centrului de Studii şi Cercetări Infopolitic din România a constatat că 7% dintre persoanele care trăiesc acolo vor să muncească în străinătate în Uniunea Europeană, scrie Agerpres.
Din această sumă, 8% vor să vină să lucreze în Marea Britanie în următoarele şase luni. Având în vedere că există în jur de 4 milioane de persoane în vârstă apte de muncă în ţară, înseamnă că circa 22.000 vor să vină să muncească în Marea Britanie.
Miniştri britanici au recunoscut că există estimări privind numărul probabil de persoane ce vor veni în Marea Britanie, dar refuză să le publice din cauza unei subestimări extrem de importante a numărului de polonezi care au venit in Marea Britanie când s-au deschis graniţele în 2004.
Un raport al unei comisii a Foreign Office-ului /ministerul britanic de externe n.r./ asupra impactului ridicării restricţiilor - care a ignorat intenţionat prognozele actuale - urmează să fie publicat în următoarele câteva săptămâni, notează The Telegraph.
Cu toate acestea, estimările au fost contestate de MigrationWatch, grupul de campanie antiimigraţie, care a prognozat că în jur de 50.000 de persoane pe an pentru următorii cinci ani vor veni în Marea Britanie din România şi Bulgaria după ridicarea restricţiilor, notează The Telegraph.
Sir Andrew Green, de la MigrationWatch, a declarat: "Noi nu credem. Ceea ce aceste calcule omit complet este prezenţa a două milioane de români în Spania şi Italia unde există un nivel ridicat al şomajului". "Va fi un risc semnificativ când ei vor decide să se mute în ţări din nordul Europei, cum ar fi Germania, Marea Britanie şi Olanda anul viitor", a mai spus el.
Un purtător de cuvânt de la Home Office /ministerul de interne britanic n.r/ a declarat: "Nu este credibilă o prognoză precisă a intrărilor probabile din România şi Bulgaria odată restricţiile ridicate, deoarece depinde de prea multe incertitudini pentru a trage concluzii solide". "Deci, mai degrabă decât să producem proiecţii speculative, ne concentrăm pe munca noastră de a tăia abuzul de liberă circulaţie şi a aborda factorii de atracţie ce conduc migraţia europeană spre Marea Britanie", a conchis el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News