Catolicii sărbătoresc Paștele 2016. Patru diferențe între Paștele Catolic și cel Ortodox

  

Alegeri prezidentiale 2024

Paștele catolic 2016 este sărbătorit în acest sfârșit de săptămână. Paștele ortodox 2016v a fi peste o lună. Care ar fi celelate diferențe între marile Sărbători ale creștinătății?

Slujba de Înviere

La ortodocși ține aproape întreaga noapte de sâmbătă spre duminică. După ce, la miezul nopții, credincioșii sunt chemați să ia Lumina sfântă, slujba continuă până la orele trei sau patru dimineața. La catolici, slujba se termină la miezul nopții.

Postul Paștelui

Catolicii au un post mai blând, fiind permis consumul de ouă, lapte sau brânză. Cu excepția dezlegărilor la pește, de două ori pe durata Postului, ortodocșii care țin Postul nu au voie să consume nimic de origine animală (carne, ouă, sau lactate).

Calendarul

De la Marea Schismă a Bisericii creștine, din 1054, Paștile se sărbatoresc după calendare  diferite. Catolicii calculează data Paștelui bazându-se pe luna plină ecleziastică și o dată fixă, stabilită de tabele bisericești,  pentru echinocțiul de primavară. Ortodocșii  stabilesc data Paștelui în funcție de luna plină astronomică  și data reală, din punct de vedere astronomic, a echinocțiului de primavară. În ultimele trei decenii, Paștile catolic și ortodox au ”căzut” de trei ori în aceeași zi.  

Procesiunile

În țările catolice au loc procesiuni care evocă lumea antică din vremea lui Iisus. Actori în costumele personajelor biblice străbat în tăcere, la lumina faclelor, străzile centrale, într-o procesiune ce evocă Drumul Crucii. De asemenea, se desfășoară procesiuni de Florii.

Ce povestește Dan Ciachir

Scriitorul Dan Ciachir a povestit în cartea sa "Drumul cel mai scurt spre tine însuți" despre o călătorie de-ale sale în Malta când Paștele ortodox a coincis cu Paștele catolic.

"În aprilie 1990, la trei luni după prăbușirea regimului care mă împiedicase să ies în lume, am făcut o splendidă călătorie de 12 zile în Malta, care s-ar putea să rămână cea mai frumoasă din viața mea. Paștele ortodox a coincis în anul acela cu cel catolic. În Vinerea Mare, seara târziu, am avut prilejul să văd desfășurându-se în La Vallet procesiuni de un tulburător realism mistic: la lumina torțelor, pe străzile înțesate de privitori, într-o tăcere adâncă, treceau niște oameni îmbrăcați ca pe vremea romanilor, întruchipând pe Iisus, personaje avanghelice, ucenici de-ai Săi, pe Pilat din Pont, pe Ana, pe Caiafa... Era o atmosferă care te făcea contemporan Ierusalimului de acum două milenii. Cu câteva zile în urmă, în Duminica Floriilor, fusesem într-o biserică de ce pe cealaltă insulă malteză, Gozo - ocazie să merg cu vaporul pe Mediterana câteva mile -, de unde m-am întors cu o crenguță de măslin. Însă această călătorie a fost rodul unei întâmplări sau mai degrabă unui dar de la Dumnezeu", își amintește scriitorul Dan Ciachir. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel