Catrinel Sandu a venit în România! Vedeta a vorbit pentru prima dată la televizor despre divorțul de Gabriel Trifu, în direct, la Agenția Vip. Astăzi, Catrinel este fericită și are o nouă relație.
A fost un an cât zece, că să zic așa. Ți se poate schimba viața, e ca un roller-coaster, dar e palpitant și dacă ar sta la același nivel, te-ai plictisi. S-au concretizat niște lucruri care au început acum trei ani de zile, care nu mai erau în regulă în căsnicie. O să păstrez o diplomație, lucrurile nu au mers, am crezut că dacă stai pe baricade și dacă voi încerca, voi avea un rezultat pozitiv. Am stat mult să iau decizia, avem copii și trebuie să ne gândim la ei. Lucrurile se pot schimba și când Dumnzeu îți închide o ușă ți-o închide cu un scop. E o mare furtună, ți se taie picioarele. Eram singură într-o țară străină cu doi copii, nu aveam prieteni. Suntem prieteni până într-un punct, după fiecare cu treaba lui", a spus Catrinel Sandu la Agenția Vip.
Dragoste cu sila nu se poate, eu nu doresc nimănui să regrete nimic, este tatăl copiilor mei. Rana a fost foarte mare, s-a vindecat în timp, e o chestie care ține de mult timp, am avut momentul în care am fost jos, aproape un an de zile. Anul trecut nu mai locuiam împreună. Cred că omul nu se poate schimba, se întâmplă cazuri în care suntem împreună, dar fiecare o ia stânga-dreapta. La noi s-a întâmplat la fel, eu am plecat acolo într-un moment în care nu mi-aș fi dorit să plec din țară, am încercat să păstrez o legătură, acolo nu m-am simțit niciodată 100% acasă, dar am lucrat mereu, cred că le-am încercat pe toate. Nu regret nimic, am evoluat. Contează vârsta la care îți cunoști partenerul, ne-am cunoscut la 30 de ani, am construit multe împreună, am evoluat, poate atât a fost firul nostru. Eu sunt o femeie fericită în momentul de față. (...)
Nu am gestionat oricum foarte bine. Au văzut, şi au simţit lucrurile astea, m-au văzut supărată. Cea mare a simţit. Îmi zice: eu sunt fericită mamă că tu eşti fericită. (...) Divorţul a durat doi ani de zile. Mi-am schimbat numele. În căsătorie nu mai cred, dar în dragoste şi în relaţii da", a mai spus Catrinel Sandu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu