Căutătorii israelieni din Turcia au plecat de urgență din cauza amenințărilor de securitate. Anunț oficial

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Echipa United Hatzalah a părăsit Turcia din cauza problemelor de securitate.

Publicitate

Echipa de salvatori israelieni United Hatzalah, desfăşurată în Turcia pentru a sprijini operaţiunile de căutare şi salvare în urma cutremurelor, a anunţat că a fost nevoită să-şi abandoneze misiunea şi să revină de urgenţă în Israel din cauza unor ameninţări pentru securitatea sa, conform Agerpres.

"Avem informaţii despre o ameninţare concretă şi imediată împotriva delegaţiei israeliene şi trebuie să dăm prioritate securităţii personalului nostru", a transmis duminică într-un comunicat vicepreşedintele pentru operaţiuni al United Hatzalah, Dov Maisel.

Două amenințări diferite



Este vorba despre două ameninţări diferite, a explicat purtătorul de cuvânt al acestei organizaţii, Raphael Poch. "Prima vine din exterior, de la elemente care nu sunt turce", a menţionat el, fără a detalia. Autorităţile israeliene au acuzat în trecut Iranul şi aliaţii acestuia că şi-au intensificat tentativele de a ataca israelieni în străinătate în ultimii doi ani, inclusiv în Turcia.

A doua ameninţare, a spus acelaşi purtător de cuvânt israelian, "survine după ce guvernul (turc) a informat populaţia locală că morţii (în urma cutremurelor) vor fi îngropaţi într-o groapă comună", decizie de care localnicii sunt foarte nemulţumiţi "şi au început să atace echipele de salvare".

Prin urmare, echipa United Hatzalah, formată din 25 de salvatori care în timpul misiunii în Turcia au scos de sub dărâmături 15 persoane, a revenit în Israel cu un zbor privat.

Bilanțul se apropie de 30.000 de morți

Conform celui mai recent bilanţ provizoriu, cutremurele înregistrate începând de luni dimineaţă în Turcia şi Siria s-au soldat cu 28.192 de morţi, majoritatea în Turcia, şi cu peste 85.000 de răniţi în ambele ţări.

Israelul, care şi-a normalizat anul trecut relaţiile cu Turcia după mai mulţi ani de tensiuni, a trimis în această ţară după cutremure 150 de salvatori şi 230 de membri de personal medical. O echipă de salvare a armatei israeliene, denumită "Ramuri de Măslin", a salvat circa 20 de persoane şi a început să trateze victime ale cutremurelor într-un spital local din oraşul Kahramanmaras, printre pacienţii acestei echipe numărându-se şi 10 refugiaţi sirieni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel