Prima ipoteză de lucru în cazul anchetei care va descoperi cauza exploziilor de la Crevedia este că muncitorii ar fi putut fuma în timpul transferului.
Anchetatorii vor descoperii dacă ipoteza poate rămâne în picioare, potrivit unor surse citate de Antena 3-CNN.
Raed Arafat, șeful DSU, a făcut declarații, duminică, cu privire la anchetele care au început în urma exploziilor de la Crevedia. Oficialul a fost iritat de întrebările jurnaliștilor, în ceea ce privește modul de intervenție al pompierilor.
„Comandantul acțiunii, din momentul în care am ajuns eu, am fost eu, dar acolo existau inspectori șefi de Pompieri pe București-Ilfov, a mai venit și inspectorul șef Dâmbovița și pe partea de incendii, expertiza este la dânșii. Organizarea dispozitivului de incendii o fac pompierii, dar asta nu înseamnă că pompierii au greșit. Pompierii au făcut o chestiune de intervenție cu risc.", a spus Raed Arafat.
Acesta a fost întrebat dacă pompierii au fost îndrumați greșit.
„Doamnă, nu înțeleg ce doriți să dovediți cu aceste întrebări. Pompierii au făcut intervenția lor conform procedurilor. Dacă sunt probleme, le vor analiza, dacă au fost probleme punctuale, le vor identifica, dar modul în care s-a intervenit după o primă explozie, a fost un mod corect: să protejeze ce este în jur, să evacueze populația și să intervină pentru limitarea pagubelor.
La niciun moment nu au pus în cap să stingă integral incendiul pentru că gazul trebuia să fie consumat, dar trebuiau să prevină zona din jur și să prevină răspândirea la case, să prevină alte situații. Explozia era prevenită prin răcirea cisternelor. Acest lucru îl fac pompierii de fiecare dată când au implicate cisterne. Din păcate, de data asta, cisterna a explodat.”, a spus șeful DSU.
Între timp a crescut bilanțul morților după explozia de la Crevedia.
O femeie aflată în stare gravă după explozia de la Crevedia a murit, astfel bilanțul victimelor a ajuns la două persoane decedate. Alte victime se află în stare deosebit de gravă, intubate.
„E primul deces din cauza arsurilor. E soția domnului care a decedat ieri din cauza infarctului. Avea arsuri pe 95% din suprafața corpului. Din păcate în acest caz șansele sunt aproape egale cu zero. Acest deces se confirmă”, a declarat și doctorul Raed Arafat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News