La 6 octombrie 1802, Ludwig van Beethoven a scris o risoare fraților săi, Kaspar și Nikolaus. O mărturisire care a fost găsită abia după moartea muzicianului.
În textul scrisorii, compozitorul a cerut ca medicul său să dezvăluie publicului larg bolile care l-au afectat, mai ales în ultimii zece ani de viață, pentru ca ”pe cât posibil, cel puțin lumea să fie împăcată cu mine după moartea mea”.
Au fost cuvintele unui bărbat izolat de hipoacuzie progresivă și afectat de ciroza hepatică, cauzată, știm doar astăzi, de o predispoziție genetică la boli hepatice, combinată cu virusul hepatitei B și, eventual, consumul excesiv de alcool.
Astăzi, la mai bine de două secole mai târziu, o echipă internațională de cercetători, condusă de Tristan Begg, de la Universitatea din Cambridge, a îndeplinit parțial dorințelor compozitorului, investigând cauzele bolilor care l-au afectat, prin analiza ADN-ului extras dintr-o șuviță din părul lui, potrivit Focus.
Studiul, publicat în revista Current Biology, își propune să facă lumină asupra principalelor probleme de sănătate ale lui Beethoven: pierderea auzului, care a debutat în jurul anului 1815 și a dus la surditate în 1818, și boala hepatică severă, care a început în vara lui 1821 cu două atacuri de icter, culminând cu ciroza hepatică, identificată ulterior ca fiind cea mai probabilă cauză a morții sale, în 1827, la vârsta de numai 56 de ani.
Echipa de oameni de știință care a studiat ADN-ul muzicianului nu a reușit însă să indice cauza surdității sale dar a concluzionat: combinația dintre predispoziție, hepatita B și consumul de alcool a dus la moartea sa din cauza cirozei hepatice.
Așa-numitul Testament conține o serie de reflecții amare și dezvăluie adevăratul motiv al ”temperului rău” al lui Beethoven: progresul surdității, de care puțini erau conștienți.
O tulburare care l-a îndepărtat de viața lumească, așa cum explică în scrisoare: ”O, oamenilor care mă prețuiți sau mă definiți supărător, morocănos sau chiar mizantropic, cât de greșiți cu mine! Nu cunoașteți cauza secretă care mă face să par așa (...) Din cauza bolii, în ciuda faptului că eram înzestrat cu un temperament arzător, plin de viață și într-adevăr sensibil la atracțiile societății, am fost forțat curând să mă retrag, să-mi petrec viața în singurătate”, a scris compozitorul.
Faima unui geniu intratabil, care a ajuns până în zilele noastre, este deci nemeritată. Beethoven era de fapt un om singuratic și bolnav.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu