Cauza morții Reginei Elisabeta a II-a, dezvăluită de Boris Johnson în cartea sa. "Avea vânătăi pe mâini și încheieturi"

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Află în articol care ar fi fost, d efapt, cauza morții Reginei Elisabeta a II-a.

Regreta Elisabeta a II-a a avut o formă de cancer osos în ultimii ei ani, a susținut Boris Johnson în cartea sa. Potrivit unui extras din „Unleashed”, care urmează să fie publicată luna viitoare, fostul premier al Marii Britanii a spus că „știa de un an sau mai mult” că monarhul britanic „avea o formă de cancer osos”, scrie Politico.

Este pentru prima dată când un politician britanic înalt vorbește despre posibila cauză a morții Reginei Elisabeta a II-a, în contextul în care pe certificatul ei de deces a fost scris oficial că moartea a fost cauzată de „bătrânețe”.

Dezvăluirea lui Boris Johnson este extrem de neobișnuită în viața publică din Marea Britanie. Sănătatea reginei a fost un secret bine păzit în timpul domniei sale, iar informațiile despre întâlnirile dintre premier și monarh sunt de obicei păstrate confidențiale.

Ultima întâlnire dintre Boris Johnson și Regina Elisabeta a II-a



Totuși, reamintindu-și ultima întâlnire cu Regina Elisabeta a II-a, Boris Johnson a spus că aceasta „părea palidă și avea vânătăi întunecate pe mâini și încheieturi, probabil din cauza picăturilor sau a injecțiilor”.

Dar, a spus el, starea de spirit a monarhului a fost „complet neafectată de boala ei și, din când în când, în conversația noastră, ea încă mai arăta acel zâmbet alb care ridică starea de spirit”.

El a spus că regretata regina a știut „toată vara că va pleca dintre noi, dar a fost hotărâtă să rămână și să-și facă ultima datorie” văzând transferul puterii de la Johnson la succesoarea lui - Liz Truss.

Johnson a mai spus în memoriile sale că regina îi spunea uneori informații înainte de ca el să le cunoască, inclusiv un incident în care un avion al Royal Air Force a căzut de pe un portavion. A fost „de două ori jenant” să mi se spună detaliile de către regină, a spus el.

VEZI ȘI: Ce condiție a trebuit să respecte Prințul Harry pentru a avea voie să meargă la mormântul Reginei Elisabeta a II-a

Funeralii pentru Regina Elisabeta a II-a. 500 de şefi de state şi de guverne invitați la Londra

Sute de demnitari străini şi capete încoronate au venit în septembrie 2022 la Londra pentru a asista la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a, un eveniment complicat din punct de vedere diplomatic şi al securităţii, marcat de privilegii acordate unora dintre participanţi şi de prezenţa unor invitaţi controversaţi.

Întrucât Abaţia Westminster poate să primească doar aproximativ 2.000 de persoane, doar şefii de state şi unul sau doi reprezentanţi din fiecare ţară au fost invitaţi să asiste la primele funeralii naţionale organizate în Regatul Unit după anul 1965. Procesiunea care a dus sicriul Reginei Elisabeta a II-a la Abaţia Westminster pentru funeraliile de stat ale suveranei Regatului Unit, apoi la Castelul Windsor pentru înhumarea sa, se înscrie în linia tradiţiei monarhiei britanice. Purtătorii de sicriu Opt soldaţi din Batalionul I din cadrul Queen's Company Grenadiers Guards au avut dificila sarcină de a purta sicriul reginei din Westminster Hall până la afetul de tun, apoi de a-l transporta în interiorul Abaţiei Westminster după încheierea procesiunii. Acest regiment este unul dintre cele cinci regimente de infanterie care asigură paza reşedinţei suveranului şi reprezintă, totodată, una dintre cele mai vechi unităţi din armata Regatului Unit. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel