Federaţia Elevilor din România intervine în cazul de la Caracal, solicitând Executivului să ia măsuri de urgenţă pentru remedierea situaţiei transportului. FER face trimitere la faptul că Alexandra, fata care se presupune că a fost ucisă de bărbatul din Caracal a fost luată la ocazie de către respectivul bărbat şi apoi dusă în locaţia în care au ajuns, ieri, poliţiştii.
"Din informaţiile apărute în mass-media, în data de 24 aprilie, o elevă pleca de la liceul la care învăţa, aflat în localitatea Caracal, spre localitatea sa de domiciliu. Din nefericire, pe ruta dintre cele două localităţi, nu exista nicio firmă care să transporte oamenii prin intermediul transportului public în comun şi, ca urmare, eleva a fost nevoită să caute o cursă de ocazie, cu un străin. Situaţia nu este singulară, în urmă cu 3 luni o altă fată fiind nevoită să folosească aceeaşi metodă de transport la întoarcere din Caracal", transmite Federaţia Elevilor din România.
Una dintre cauzele care au dus la această situaţie, cred reprezentanţii Federaţia Elevilor din România, o constituie gestionarea defectuoasă a transportului de către Consiliul Judeţean Olt, transmite Federaţia Elevilor din România.
"Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019, aprobată de Guvern luna trecută, gestionarea serviciului de transport judeţean a devenit şi mai haotică pentru că noua legislaţie este contradictorie şi contrară dreptului Uniunii Europene. Până în data de 28 iunie a.c., transportul judeţean de persoane era serviciu public. În acest caz, autorităţile publice aveau obligaţia să asigure, prin licitaţie, deservirea tuturor localităţilor dintr-un judeţ, prin intermediul obligaţiilor de serviciu public. În schimb, consiliile judeţene au înţeles să încalce legea faţă de toţi călătorii în general, şi faţă de persoanele din mediul rural în special, alegând să îi priveze de transport de calitate, neîncheiând contractele cu operatorii de transport.
Atragem atenţia asupra faptului că, în urma OUG 51/2019, transportul judeţean a fost eliminat din sfera serviciilor publice la presiunile preşedinţilor de consilii judeţene, sub motivaţia că bugetul nu le permite să susţină serviciul de transport. Astfel, transportatorii nu mai pot fi obligaţi să practice traseele ce nu le aduc profit, iar zonele rurale mai puţin populate devin izolate, oamenii fiind nevoiţi să folosească cursele de ocazie, aspecte puse în vederea Guvernului chiar şi de către Consiliul Concurenţei prin punctul de vedere emis. Pe această cale, FER solicită Parlamentului României să respingă OUG nr. 51/2019. În caz contrar, ne exprimăm îngrijorarea că tragedii de tipul celei din Caracal se vor mai petrece, în lipsa unor servicii de transport sigure şi accesibile", se mai arată în comunicatul de presă transmis de Federaţia Elevilor din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu