Mihai Fifor, ministrul interimar al Internelor, anunţă că e nevoie de o reformă la MAI, ajungându-se până la structurile locale.
"Cu siguranţă este nevoie de o reformă. Despre asta am discutat cu colegii mei, este nevoie de o reformă profundă, sistemică, la nivelul Ministerului de Interne, coborând până la nivelul inspectoratelor. Să nu se înţeleagă greşit, aici nu discut doar despre Poliţia Română, ci şi despre celelalte structuri. E nevoie ca oamenii să înţeleagă că aşa nu se mai poate.
Desigur, am discutat foarte mult cu Raed Arafat, cel care coordonează grupul de lucru pentru analiza lucrurilor întâmplate la Caracal, am discutat cu şefii de la IGSU, o armă a MAI foarte apreciată de oameni şi care e gata în orice moment de intervenţie. (...) Nu vreau să se înţeleagă că dorim să facem schimbări cu orice preţ, numai de dragul de a face schimbări, dar o analiză în profunzime şi o regândire a sistemului trebuie făcută şi asta cât mai repede posibil", a declarat Mihai Fifor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu