Caz Caracal. Ministerul Justiţiei: Legislaţia, modificată pentru ca asemenea situații să fie evitate pe viitor

Ministerul Justitiei
Ministerul Justitiei

"Este o zi tristă pentru noi, am luat la cunoștință din mass media despre această situație halucinantă generată de lipsă de profesionalism, necorelare a activităților sau fugă de răspundere, rezultatul fiind catastrofal, respectiv pierderea unei vieți omenești", transmite Ministerul Justiţiei.

Cuvintele sunt insuficiente pentru a exprima mâhnirea și regretul față de această crimă oribilă. Ministrul Justiției prezintă sincere condoleanțe familiei care se află acum într-un moment de grea încercare și asigură atât familia, cât și opinia publică, de faptul că va face tot ceea ce ține de competența sa legală.

Ministrul justiției i-a solicitat procurorului general al României să dispună efectuarea unor verificări cu fermitate și cu celeritate pentru a se stabili modul de derulare a anchetei în cazul decesului din județul Olt, având în vedere că, așa cum a relatat și presa, au existat anumite disfuncționalități în aplicarea legii.

Totodată, ministrul Justiției a cerut Direcției de Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiției să evalueze legislația în domeniu, atât în ceea ce privește percheziția domiciliară, protecția victimelor și realizarea acțiunii de prindere în flagrant, precum și să propună de urgență, măsuri de modificare a legislației, astfel încât asemenea situații să fie evitate pe viitor.

Ministrul justiției a solicitat celeritate și fermitate în efectuarea verificărilor dispuse în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel