În timpul dictaturii lui Francisco Franco un sindicalist a fost torturat în Barcelona.
Această luare de poziţia Parchetului ar putea crea un precedent în condiţiile în care toate plângerile contra dictaturii franchiste (1939-1975) au fost, până recent, respinse în numele unei legi a amnistiei, adoptată în 1977 în timpul tranziţiei către democraţie, şi al prescrierii faptelor.
Săptămâna trecută, victimele au sărbătorit deja o primă victorie, una dintre ele devenind prima care este audiată de un judecător după moartea lui Franco.
La rândul său, Parchetul din Barcelona a susţinut admiterea unei plângeri pentru crime contra umanităţii şi tortură, în legătură cu unitatea specializată în drepturile omului şi memoria democratică, a indicat Ministerul Public într-un comunicat.
Această plângere fusese depusă în noiembrie anul trecut de către un responsabil sindical care a dat asigurări că a fost deţinut şi torturat într-un comisariat de poliţie din Barcelona la începutul anilor 1970 pentru a da informaţii despre activităţile sale.
Parchetul din Barcelona îşi justifică cererea de lansare a unei anchete prin noul cadru penal în vigoare în Spania după aprobarea, în octombrie anul trecut, a legii privind memoria democratică.
Acest text impune de acum înainte justiţiei să ancheteze încălcările presupuse ale drepturilor omului, survenite în timpul Războiului Civil şi al dictaturii, a menţionat Parchetul într-un comunicat. Din acest motiv, este necesară deschiderea unei anchete cu privire la faptele denunţate de reclamant, precum şi la contextul lor, a precizat el.
Dacă solicitarea Parchetului este acceptată, această plângere va urma calea celei depuse de către Julio Pacheco Yepes, un pensionar în vârstă de 67 de ani devenit vinerea trecută prima victimă a torturii din timpul dictaturii care depune mărturie în faţa unui judecător după moartea lui Franco în 1975, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu