Caz dramatic!
Senatorul Marius Marinescu a reacționat după ce puii unei ursoaice au fost loviți mortal de un tren în zona Castelului Cantacuzino din Buşteni.
Ursoaica a fost capturată de autorități și relocată în zona Valea Rea, în Munţii Baiului. Senatorul Marius Marinescu a indicat vinovații și ce trebuie făcut ca asemenea situații să nu se mai repete.
'Ministerul Mediului este vinovat deoarece nu i-a obligat pe administratorii fondurilor de vânătoare să le dea hrană în pădure și să verifice acest lucru. De asemenea, autoritățile nu au relocat la timp ursoaica cu puii și nu au amenajat rezervații naturale pentru salvarea animalelor care nu se mai pot adapta în mediul natural. Dacă făceau acest lucru, măcelul nu s-ar mai fi întâmplat! Mai adaug faptul că domnul ministru al Mediului a dat numeroase avize criminale de împușcare a urșilor, ori nu așa se rezolvă problema. Trebuia să găsească măsuri de prevenție, de refacere a habitatelor.' a spus Marinescu.
'Ministerul Transporturilor este vinovat fiindcă nu a amenajat garduri de protecție, subtraversări și supratraversări, acolo unde se întrerupe habitatul. Consecința se vede prin faptul că numeroși urși sunt loviți de mașini, care pun în pericol și viața participanților la trafic. Poliția și Justiția sunt de vină deoarece au la cunoștință fenomenul braconajului și nu intervin ferm pentru a stopa mafia cărnii de animale sălbatice și de trofee.' a declarat Marinescu pentru DC News.
'Soluția este ca președintele Klaus Iohannis să adopte o strategie în CSAT prin care să rezolve toate aceste probleme. Este foarte important de știut faptul că majoritatea fondurilor europene nerambursabile sunt alocate în domeniul mediului, restabilirii ecosistemului, pădurilor, florei și faunei.'
'Așteptăm să se înființeze, la 1 septembrie, Poliția Animalelor, prin Ordonanța Vela, pentru a se stopa masacrul asupra animalelor”, a concluzionat senatorul Marius Marinescu.' a concluzionat Marius Marinescu, pentru DC News.
Amintim faptul că Marius Marinescu a adresat președintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă cu privire la recrudescența infracțiunilor comise asupra mediului și faunei de la noi.
Iată textul scrisorii:
”Privim cu încredere şi bucurie declaraţiile Dumneavoastră publice din ultimul timp, prin care semnalaţi nevoia protejārii mediului înconjurātor, cu precādere a pādurilor şi a faunei, pe fondul calamitāţilor generate de inundaţii.
Cu aceeaşi încredere şi bucurie, privim şi sprijinim demersurile de ultimā orā pentru înfiinţarea Poliţiei Animalelor, instituţie care, nu doar cā va dobândi imediat adeziunea publicā, dar va fi un semnal de civilizatie şi, în egalā māsurā, va contribui la combaterea fenomenului cruzimilor faţā de animale, deci, implicit, a violenţei în societate. Recunoaştem şi apreciem implicarea exemplarā a ministrului Afacerilor Interne, domnul Marcel Vela, în sprijinirea şi dinamizarea māsurilor pentru ca aceastā instituție sā devinā o realitate.
Totodatā, proiectul de lege privind înfiinţarea unei structuri a Parchetului General, cu competenţā în domeniul infracțiunilor de mediu, aşa-numita „DNA a pādurilor”, reprezintā o altā realizare în lupta contra crimelor ecologice.
Considerām astfel cā premisele restabilirii relaţiei OM – NATURĂ existā şi sperām ca acest echilibru sā fie atins cât mai curând.
Însā în ciuda acestui efort, în mod absolut de neînţeles, cei care ar trebui sā fie primii apārātori ai mediului – Ministerul Mediului – şocheazā prin acţiuni literalmente „anti-mediu”.
Concret, în ultimele luni, ministrul Mediului a emis mai multe Ordine de Ministru prin care a aprobat „recoltarea”( de fapt, uciderea) unor exemplare de urs, absolut fārā un temei justificat. Cel mai recent caz cunoscut este suprimarea unui pui de urs din Predeal. Meritā, în acest context, sā ne amintim şi de celebrul ursuleţ împuşcat la Sibiu, în anul 2016, chiar sub ochii unor poliţişti. În ambele cazuri, FPAM a depus plângeri penale.
Considerām inacceptabil ca fauna României sā fie batjocoritā, ca Ursul – mândria codrilor noştri, un simbol românesc - sā devinā specie exterminatā.
Faţā de acestea, vā rugām, domnule Preşedinte, sā luaţi māsurile necesare pentru sistarea imediatā a acestor acţiuni de exterminare, absolut nelegale, prin raportare atât la legislaţia naţionalā, cât şi la normele europene.
Prin Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, a fost transpusā, în legislaţia noastrā, Directiva nr. 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice.
În acest act normativ, la Art.33 alin.1), se prevede că :
„ - Pentru speciile de plante şi animale sălbatice terestre, acvatice şi subterane, cu excepţia speciilor de păsări, inclusiv cele prevăzute în anexele nr. 4 A şi 4 B, precum şi speciile incluse în lista roşie naţională şi care trăiesc atât în ariile naturale protejate, cât şi în afara lor, sunt interzise:
orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;...”
Facem precizarea ca specia Ursus arctos (Urs brun) face parte din anexa 4A.
În continuare , faţă de împrejurarea că prin Ordine de Ministru se conferă posibilitatea “recoltării” – uciderii acestor specii de urşi, apreciem că fapta constituie o veritabilă instigare la săvârşirea unor astfel de acte, care, faţă de argumentele sus redate, ar fi contrare legii, context în care am fi în prezenţa infracţiunii prevazută la art. 25 din Legea nr.205/2004 privind protecţia animalelor republicată (uciderea, fără drept a unui animal), şi cum instigarea este publică, fapta întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii de “ instigare publică la săvârşirea de infracţiuni” prevăzută la art. 368 din Codul Penal.
De cele mai multe ori, „recoltarea” se face în intravilan, sub privirile îngrozite ale locuitorilor sau turiştilor.
Astfel, sistarea de îndatā a „execuţiei” şi aplicarea māsurilor non-letale reprezintā singurele soluţii compatibile cu obligaţiile internaţionale prevāzute în Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna, la 19 septembrie 1979, Convenţie la care a aderat şi România, prin legea nr.13 din 11.03.1993.. Dispoziţiile din documentul respectiv, la Articolul 6, instituie o serie de interdicţii cu privire la “speciile de faunā sălbatică enumerate în anexa nr. II”; se interzice : a) orice formă de capturare intenţionată, de deţinere şi de ucidere intenţionată; b) degradarea sau distrugerea intenţionată a locurilor de reproducere sau a zonelor de repaus; c) perturbarea intenţionată a faunei sălbatice, mai ales în perioada de reproducere, de dependenta şi de hibernare în asa fel încât perturbarea să aibă un efect semnificativ în ce priveşte obiectivele prezentei convenţii; d) distrugerea sau culegerea intenţionată a ouālor în naturā sau deţinerea lor, chiar goale; e) deţinerea sau comercializarea interna a acestor animale vii sau moarte, inclusiv a animalelor naturalizate, şi a oricărei părţi sau produs al lor, uşor identificabil, obţinut din animal, când această măsură contribuie la eficacitatea dispoziţiilor prezentului articol.
Aşadar, Ursul se bucurā de protecția internaţionalā asiguratā atât prin acest instrument, cât şi prin altele.
De asemenea, propunem constituirea unei comisii care sā analizeze posibilitāţile concrete de protejare atât a exemplarelor de urs,- al caror numār este mult mai redus decât cel declarat şi care sunt permanenta ţintā a braconierilor-, cât şi a populaţiei, prin: menţinerea lor în habitatul natural, distribuire de hranā, relocarea animalelor salbatice aflate în pericol, montarea de garduri care sā împiedice accesul pe şosele, construirea de pasaje subterane sau supraterane pe drumurile care traverseaza habitatele, instituirea unor zone de protecţie naturalā, inventarierea, încurajarea creārii de rezervaţii etc.
Nādājduim în implicarea dumneavoastră, domnule Preşedinte, în salvarea acestei specii şi în normalizarea relaţiei Om-Naturā.
Cu deosebitā consideraţie,
Marius Marinescu Mircea Şerbānoiu Artin Sarchizian
preşedintele fondator perşedinte avocat”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu