Medicii din India au extras 526 de structuri dentare din gura unui băiat în vârstă de șapte ani care se plângea de dureri în maxilar și spun că aceasta ar fi cea mai mare tumoare de acest tip care ar fi fost documentată la nivel mondial, potrivit USA Today.
Băiatul, numit Ravindranath, a fost dus la Colegiul stomatologic Saveetha din Chennai, India, după ce s-a plâns de dureri. Părinții copilului au spus că acesta s-a confruntat cu inflamația încă de când avea trei ani, dar umflătura a devenit din ce în ce mai mare și au fost nevoiți să apeleze la specialiști, potrivit publicației National Herald.
O radiografie a maxilarului copilului a arătat că în gura acestuia se formase o pungă de aproximativ 200 de grame care conținea 526 de mici structuri dentare.
Este vorba despre o tumoare benignă, odontom compus, formată din țesut dentar, precum smalț, și este o tulburare întâlnită mai mult la adolescenți.
Medicul Vineet Dhar, profesor la Universitatea din Maryland, Baltimore (SUA), a declarat pentru USA Today că aceste tumori sunt comune, dar de obicei conțin "patru, cinci sau mai puțini" structuri dentare.
"Majoritatea sunt calcifiate, sunt structuri din smalț, dar nu pot fi numite dinți", a mai spus acesta.
În cazul băiatului indian, unele dintre aceste structuri aveau dimensiuni de o zecime de milimetru, altele, de până la 15 milimetri, potrivit Times of India.
Intervenția chirurgicală de extragere a tumorii a durat cinci ore. "Îți aduceau aminte de perlele dintr-o scoică", au spus medicii, citați de National Herald.
Cauza apariției unor astfel de tumori este neclară, medicii vorbind despre variații genetice și chiar despre radiații emise de telefoanele mobile. În plus, copilul nu a avut parte de controale stomatologice regulate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News