Caz revoltător în Bacău. Un primar, filmat când îi spune unei persoane seropozitive: Aveţi o boală transmisibilă, nu vă apropiaţi - Video

Caz revoltător în Bacău. Un primar, filmat când îi spune unei persoane seropozitive: Aveţi o boală transmisibilă, nu vă apropiaţi / Foto: Captură video Facebook
Caz revoltător în Bacău. Un primar, filmat când îi spune unei persoane seropozitive: Aveţi o boală transmisibilă, nu vă apropiaţi / Foto: Captură video Facebook

Un primar din Bacău a fost filmat în timp ce a avut o reacție revoltătoare la adresa unei persoane seropozitive.

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) semnalează faptul că un primar din judeţul Bacău a fost filmat când îi spune unei persoane seropozitive: "Aveţi o boală transmisibilă, nu vă apropiaţi". Organizaţia cere intervenţia de urgenţă a instituţiilor statului. 

"O faptă gravă a unui primar din România anului 2023 care jigneşte, stigmatizează şi discriminează o persoană seropozitivă. Cerem autorităţilor în drept să intervină şi să combată acest tip de comportament al unui primar la adresa unui cetăţean în primul rând", au transmis reprezentanţii UNOPA, pe pagina de Facebook.

"Oare ce părere au conducătorii ţării? E un moment în care ar trebui să auzim public ce au de spus şi ce fac când un lider local are o astfel de atitudine. Altfel vom consideră că susţin astfel de atitudini", a mai transmis organizaţia, care a publicat și filmarea pe pagina de Facebook.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă

Potrivit UNOPA, incidentul a avut loc în comuna Prăjeşti, judeţul Bacău, în 14 septembrie. Poliţiştii din Bacău au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă.

"La data de 15 septembrie a.c., un bărbat, de 37 de ani, din comuna Prăjeşti a depus plângere cu privire la faptul că, în timp unei şedinţe din cadrul unei instituţii, un funcţionar public i-ar fi adresat injurii şi ar fi făcut referire la starea de sănătate a acestuia. Poliţiştii au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă", a transmis IPJ Bacău, scrie Ziarul de Iași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel