Patru persoane, printre care și un minor, au fost bătute și incendiate în propria casă.
Publicitate
Patru persoane, între care şi o fetiţă de 10 ani, au fost bătute şi incendiate în propria locuinţă din oraşul Medgidia, trei suspecţi fiind arestaţi preventiv pentru tentativă de omor, a anunţat, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Sursa citată precizează că în urma agresiunii, care a avut loc în noaptea de 4 spre 5 august, trei dintre victime, doi adulţi şi minora de 10 ani, au fost internate în stare gravă.
"Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că (...) pe fondul unei stări conflictuale generate de acuzele persoanelor vătămate fraţi A.N. şi A.G. că inculpaţii îl folosesc pe tatăl lor la cerşit în Italia, urmate de mesaje indecente şi jignitoare transmise pe TikTok, cei trei inculpaţi s-au deplasat cu autoturismele personale în municipiul Medgidia, zona grădinilor improvizate din cartierul Nord, la locuinţa persoanelor vătămate A.G. şi I.Z., unde se aflau patru adulţi şi şase copii, iar acolo, în timp ce le-au adresat cuvinte indecente, injurioase şi de ameninţare cu moartea, le-au agresat pe cele patru persoane adulte din locuinţă, pe care le-au lovit cu diferite obiecte contondente (răngi metalice şi furci) şi le-au stropit cu substanţe inflamabile (probabil benzină), apoi le-au incendiat. Dintre persoanele agresate au suferit arsuri grave pe corp, între 15 şi 60%, un număr de trei adulţi, respectiv A.N., A.G. şi I.Z., dar şi o minoră în vârstă de 10 ani. În prezent, doi dintre adulţi şi minora sunt internaţi în stare gravă în două spitale, din Constanţa şi Bucureşti", se menţionează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Conform aceleiaşi surse, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a celor trei inculpaţi pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
După aproape trei ani de procese, bărbatul care l-a incendiat în plină stradă pe fostul iubit al cântăreței Oana Radu și-a primit sentința finală. Răzvan Drăghici, zis și "Satana" a fost condamnat a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la închisoare pe viață și totodată va trebui să plătească daune morale familiei îndurerate în valoare de 700 de mii de lei, transmite Realitatea Plus. Alin Suflea a murit la trei săptămâni de la teribilul atac.
Tragedia a avut loc pe 13 august 2019. Alin se afla împreună cu mama sa în fața unui bloc din Craiova când vecinul lui a aruncat asupra lor mai multe cocktailuri Molotov. Femeia a scăpat doar cu leziuni la mâini, însă Alin a suferit atunci arsuri pe 75% din suprafața corpului. Grav rănit, tânărul a stat trei săptămâni în comă într-un spital din București, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. pe 7 septembrie, iubitul cântăreței Oana Radu s-a stins pe patul de spital. Citește continuarea articolului și vezi declarațiile vedetei AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu