EXCLUSIV  Cazul Buzău. Cine a ucis-o, de fapt, pe Valentina. Tăcerea care ascunde adevărul

Valentina
Valentina

"Și nimic nu va mai fi la fel ca înainte"

Mesajul ăsta te izbește când intri pe pagina de Facebook a Valentinei. Și nu va mai fi la fel pentru nimeni. Nici pentru Valentina. Nici pentru Cosmin. Nici pentru familiile lor. Și nici pentru tinerii care l-au ajutat pe Cosmin să-și ducă planul la îndeplinire.

(w670) Valentina

Într-un exces de furie, Cosmin i-a dat în cap cu un scaun Valentinei. Totul a pornit după ce Valentina i-a trimis o fotografie în care ea apărea cu altă iubită de-a băiatului alături de mesajul: Știm tot. Cosmin se afla în club când a aflat că iubitele lui știu una despre alta. Fiind, se pare, sub influența băuturilor alcoolice și a drogurilor, a pornit în goană să-i dea o lecție Valentinei. A bătut-o până a lăsat-o inconștientă. Ca să-și acopere urmele, crezând că a murit, a stropit-o cu benzină, a dat foc și totul s-a făcut făcut scrum. Valentina a murit în apartamentul pe care mama ei i l-a cumpărat din banii munciți în străinătate.

Și acum rămân prea multe întrebări fără răspuns. Revine în atenția publicului consumul de droguri, apoi drama părinților care muncesc în străinătate pentru copiii lor. Valentina era un copil singur a cărui mama era plecată în afară. Cât despre Cosmin, ne putem gândi că niciun om nu-și poate închipui că, dacă dai foc cuiva, poți ascunde faptul că l-ai omorât. Efectul drogurilor și-a spus, din nou, cuvântul.

Și faptul că tânărul nu a avut parte de consiliere psihologică la timp. Lui Cosmin îi murise mama de cancer. Apoi, mama vitregă s-a sinucis. După moartea femeii care i-a dat viață, tatăl său a vândut casa și s-au mutat într-o locuință nouă. Nu și-au mai putut plăti ratele la băncă și mama vitregă s-a sinucis. Un copil care a trăit aceste drame, fără ajutor și fără un psihic tare, nu are cum să devină un adult responsabil. Dovadă că astăzi Cosmin riscă 21 ani de pușcărie. Ce rezolvă închisoarea? Ce va face când iese dacă va ajunge acolo? Va avea în jur de 40 de ani. Ce va face România cu un astfel de om? Cazul de la Buzău este complex și arată neajunsurile țării, dincolo de ce vedem la televizor seară de seară. N-am auzit să se facă tam-tam pe niciun post tv în urma acestei tragedii. N-am auzit să se revolte politicieni. Nu am auzit nimic. Cum nimeni nu a auzit-o nici pe Valentina țipând în timp ce ardea de vie.

Valentina nu a murit în Colectiv. Dar a murit arsă de vie. Și nu din cauza corupției. Pentru ea, nimeni nu va ieși în stradă. Nu va fi niciun marș al tăcerii. Va tăcea ea destul.

Nimeni nu vorbește despre acest subiect, în schimb... vorbim despre toate prostiile din lume. An de an, sunt peste 30.000 de victime ale violenței domestice. Știți câți mor în urma acestor violențe? Peste 100 de oameni anual! Ce mai contează dacă mâine avem o nouă Valentina?... Justiție, nu corupție... dar dreptate când?!

(w670)

Iartă-ne, Valentina! Te-am omorât cu toții... Dincolo de adevăratul ucigaș, mai sunt atâția vinovați moral care te-au omorât.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel