Jurnalistul Val Vâlcu a comentat pe tema intervenţiei întârziate a poliţiştilor în cazul posibilelor crime de la Caracal. Pornind de la afirmaţia lui Dumitru Coarnă, care a declarat că STS a oferit trei adrese greşite şi o arie de căutare destul de mare poliţiştilor, Val Vâlcu a întrebat cât durează să găseşti o curte care să corespundă descrierii oferite de una dintre fetele răpite, când a sunat la 112.
Potrivit surselor judiciare, Alexandra, una dintre fetele răpite în Caracal, a oferit în cadrul unui apel la 112 mai multe detalii despre locaţia în care se află.
"Mă aflu într-o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte. Are doi câini lupi, e într-un service", ar fi spus fata.
"S-a spus că fata a descris locul, a zis ce vede sau ce a apucat să vadă. Chestia asta aruncă în aer scuza lui Coarnă. El spune că li s-a dat o arie cât un sfert din oraş. Ok, vorbim de un sfert din oraşul Caracal, iar acea porţiune din oraş nu avea sute de case care să corespundă descrierii. Nu erau sute de service-uri sau sute de curţi unde sunt maşini. Oraşul este mic. Nu se mai bazează deloc pe recunoaştere, pe Google View, pe ceva? Hai să vedem, sunt 10 străzi sau câte sunt. În 19 ore, acele străzi le făceau o bunică cu un copil de mână.
Câte locaţii cu copaci mulţi, garduri înalte şi maşini multe erau în acel perimetru. Oamenii din Caracal sunt săraci, nu cred că au toţi atât de multe maşini în curte. Poliţia, dacă mergea la pas, timp de câteva ore, putea să le găsească. Sunt aşa multe curţi care corespund descrierii? Ar fi interesant de făcut un arc de cerc prin zonă, pe jos, pentru a vedea cât de mult durează găsirea unei curţi care să corespundă descrierii fetei", a comentat jurnalistul Val Vâlcu.
Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor, a declarat într-o intervenţei telefonică la România TV că fata ar fi indicat la telefon o adresă greşită, găsită pe o carte de vizită. După ce au percheziţionat locul respectiv şi nu au găsit nimic, poliţiştii au cerut ajutorul STS.
Pe baza datelor apelului, STS a stabilit o arie mare şi trei adrese, unde au fost făcute percheziţii, dar nu a fost găsit niciun indiciu. Spre seară, cu ajutorul poliţiştilor de la Direcția de Operaţiuni Speciale a fost identificată a patra adresă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu