Cazul Ciprian Sfichi. Carmen Dan: Sunt foarte multe mizerii

Carmen Dan
Carmen Dan

Carmen Dan, ministrul de Interne, a vorbit, la Antena 3, despre cazul poliţistului Ciprian Sfichi, cel care a fost înjunghiat cu sabia de către un interlop, în timpul unei acţiuni la care participa. 

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a oferit detalii despre situaţia poliţistului Ciprian Sfichi, cel care a fost înjunghiat de către un interlop în timpul unor percheziţii. "Este un caz emoţionant pentru mine iar reacţia mea a fost pe măsură încă de atunci. Am văzut, de curând, că sunt foarte multe mizerii şi am refuzat să ies şi să spun adevărul pentru că eu cred că într-o astfel de situaţie niciodată nu poţi să spui că te-ai achitat de obligaţii, că ai făcut tot ce a ţinut de tine. Eu aşa gândesc. Eu cunosc situaţia lui Ciprian încă de când era inconştient, pe patul de spital şi îl ştiu şi când, ajutat, s-a ridicat şi a făcut primii paşi. Ştiu tot parcursul evoluţiei lui pentru că, în acea perioadă, aveam pe birou rapoarte săptămânale.

Nimeni nu se poate substitui unei decizii care ţine de familie 

Acum nimeni nu se poate substitui unei decizii care ţine de familie şi înţeleg că există acest demers pentru a efectua un tratament în străinătate. Din această perspectivă, nu pot decât să-l susţin dar pot să vă asigur că Ciprian a beneficiat de tratament în clinici private din România, aşa cum a solicitat. Legislaţia spune că atunci când poate beneficia de tratament în ţară, nu i se asigură gratuitate pentru tratament în străinătate. Dar am făcut şi altceva: am constatat un lucru care nu era în regulă la minister. După ce s-a constatat incapacitatea de muncă şi s-a pensionat, Ciprian ar fi beneficiat de o sumă care, în niciun caz, nu i-ar fi acoperit nevoile. Motiv pentru care, cu colegii mei am iniţiat o hotărâre de Guvern şi Ciprian a fost primul beneficiar. Astăzi Ciprian este la tratament într-o altă clinică, într-un alt spital şi ultima discuţie pe care am avut-o cu el a avut loc acum o lună", a explicat Carmen Dan. 

Vezi şi: Dide, reexaminat după ce a fost declarat inapt la Jandarmerie

Alegeri SUA, amestec străin. Raport oficial

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel