EXCLUSIV  Toată ţara îşi oferă scuzele pentru afirmația lui Colțescu. Dar românii când le primesc?

Sebastian Colţescu, arbitru de rezervă în meciul din Liga Campionilor dintre PSG şi Istanbul Başakşehir, a reuşit performanţa de a stârni un scandal la nivel internaţional, cu implicaţii chiar diplomatice, cu doar două cuvinte: "ăla negru". 

Acestea sunt cuvintele care au aprins spiritele marţi seară pe stadionul lui PSG. Deranjat de mai multe remarci de pe banca turcilor, Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe Ovidiu Haţegan, centralul partidei, şi i-a cerut să îl elimine pe antrenorul secund Pierre Webo, fost mare jucător al Camerunului. Exprimarea a fost una nefericită, însă, pentru că românul a cerut cartonaş roşu pentru "ăla negru, de acolo". 

Pierre Webo a explodat de nervi în acel moment şi a fost chiar la un pas să se încaiere cu Colţescu. "De ce ai spus negru? De ce ai spus negru?", s-a auzit de mai multe ori. Asta înainte ca cele două echipe să iasă de pe teren şi să decidă că nu mai vor să joace, acuzându-l pe arbitrul român de rasism. 

După cele 14 minute de joc şi cele alte câteva minute de nervozitate, Sebastian Colţescu a fost pus la zid de toată lumea şi catalogat imediat drept rasist. Pentru că a identificat, din mulţime, o persoană bazându-se pe culoarea pielii sale. Este asta o afirmaţie rasistă? Sau doar o dovadă a lipsei de educaţie care, este adevărat, lipseşte în România? Cele mai multe voci, inclusiv din partea CNCD, afirmă că acesta este un caz de rasism. 

Până acum, şi-au oferit scuze arbitrii, foştii arbitrii, fostele glorii ale fotbalului românesc, chiar şi ministrul sporturilor. Ba chiar şi ministrul sporturilor din Franţa, tot o româncă. Singurul care nu a ieşit încă să îşi ceară scuze este preşedintele Klaus Iohannis. Dar nu se ştie niciodată.

Cine oferă scuze românilor, însă?

VEZI ŞI Colţescu, scandal rasism. De ce a deranjat afirmaţia "ăla negru". CNCD, reacţie

Nu a fost rasism atunci când revista Charlie Hebdo o ironiza pe Simona Halep după ce a câştigat trofeul de la Roland Garros? Ţinem minte cu toţii caricatura Simonei din celebra revistă, ridicând trofeul şi strigând "Fier vechi, fier vechi". Nimeni nu şi-a cerut scuze atunci. 

Nu a fost rasism când Caroline Garcia, culmea, tot din Franţa, a spus, în timpul unui meci cu Irina Begu, citez, "pierd cu ţiganca asta nenorocită!"? Cine şi-a cerut scuze atunci? 

Nu a fost rasism când antrenorul cu portarii echipei Nantes, din Franţa, a spus despre Bănel Nicoliţă, jucător în 2014 la acea echipă, indirect că este de etnie rromă? Amintim că Willy Ragondin a publicat un clip pe reţelele de socializare cu o persoana rromă care era agresată deoarece cânta la acordeon, şi a scris "Noutăţi despre Bănel Nicoliţă". Cine şi-a cerut scuze atunci?

Iar astfel de cazuri s-au mai întâmplat. Dar nimeni nu l-a transformat pe vreunul într-un scandal de nivel mondial. Culmea, afirmaţia lui Sebastian Colţescu nici măcar nu este una jignitoare. Sigur, putea fi evitată, persoanele nu trebuie catalogate sau identificate după culoarea pielii. Dar asta nu înseamnă că trebuie crucificat. Şi chiar de cei care ar putea, cumva, să îl apere. De propriii conaţionali! În fond, a fost o afirmaţie nefericită, care va fi pedepsită de forurile superioare. Să nu demonizăm un om din dorinţa de a fi "politically correct". Oricât de multe defecte ar avea acel om! 

*acest articol reprezintă o opinie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel