EXCLUSIV  Cazul dramatic al unui copil din România care a amenințat că se sinucide din cauza unui joc. FBI-ul a sesizat Poliția Română. ”Părinții au fost șocați”

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Află mai multe despre caz de la comisarul-șef al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Sorin Stănică.

„Vorbim de un copil, din păcate de la noi din țară, care era foarte atașat de anumite jocuri online. Expansiunea internetului a generat și posibilitatea și dezvoltarea de jocuri, multe dintre ele în momentul de față, pe lângă opțiunea propriu-zisă de joc, oferă utilizatorilor posibilitatea de a comunica între ei, fie într-o într-o fereastră de comunicare de chat comună, unde vorbesc toți care se joacă pe serverul respectiv la momentul ăla sau în așa-numitele camere private de chat. Sunt aplicații în jocul respectiv care ne-ar oferi nouă, dacă jucăm împreună, posibilitatea să vorbim separat. Folosim niște litere și niște cifre, ne luăm un utilizator, nu știe nimeni. Ei bine, un astfel de copil are o discuție cu un alt utilizator, discuția degenerează în injurii adresate, probabil reciproc, cert e că celălalt îl blochează, îl raportează la platforma care administrează jocul, moment în care i se blochează contul.

Amenințare cu sinuciderea

El contactează administratorii, solicită deblocarea contului și pentru că nu reușește să facă lucrul ăsta, la un moment dat amenință că se sinucide, desigur, neînțelegând nici pe departe gravitatea situației. Doar că administratorii respectivi au luat foarte în serios această amenințare, au sesizat structurile de investigații din SUA, mai precis FBI-ul, dacă nu greșesc eu, pentru că platforma respectivă avea sediul în Statele Unite, care FBI contactează Poliția Română, se identifică IP-ul utilizatorului, adresa de unde a comunicat cu administratorii și în câteva ore se ajunge la adresa respectivă. ajung colegii mei acolo. Copilul renunțase între timp la jocul respectiv, era în casă cu părinții, părinții au fost, vă dați seama, realmente șocați să afle de situație.

Lipsa de comunicare cu părinții

Copilul a luat situația ca pe o glumă, crezând că e un argument în plus ca să i se deblocheze contul. De asta spuneam, relevă pe de o parte dependența lui de jocul respectiv, neînțelegerea și neconștientizare a gravității faptelor lui în mediul online, inclusiv în interacțiunea cu celălalt sau ceilalți jucători și pe de altă parte, din păcate, această lipsă de comunicare sau comunicare insuficientă cu părinții, cum spuneam, e foarte ușor să-i oferi copilului telefonul, tableta, laptopul, crezând că dacă e în casă poate chiar în aceeași cameră cu mine, nu i se poate întâmpla nimic”, a declarat comisarul-șef al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Sorin Stănică.

Urmărește emisiunea completă aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel