Liderul PDL, Vasile Blaga, a anunțat, luni, că partidul său și PNL vor depune miercuri, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă prin care vor cere ca ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, să dea explicaţii în cazul Duicu, deoarece este extrem de important ca Parlamentul trebuie să știe exact ce a făcut premierul în acest caz.
"PDL şi PNL vor depune o moţiune simplă pe tema implicării politicului în justiţie în cazul Duicu. Îl vom chema pe domnul ministru al Justiţiei, Cazanciuc, să ne explice cum au stat lucrurile în cazul nominalizării doamnei Ponea, soţia fostului şef al IJP Mehedinţi, aflat în arest, pentru funcţia de procuror şef al secţiei judiciare a DNA. Rechizitoriul DNA arată clar că Victor Ponta şi PSD încearcă din răsputeri să politizeze instituţiile de aplicare a legii, Ministerul de Interne, Parchetul şi Ministerul Justiţiei", a declarat Vasile Blaga, potrivit Mediafax.
Președintele democrat-liberalilor a arătat că Parlamentul trebuie să ştie exact ce a făcut premierul în cazul Duicu, dacă a avut loc o discuţie în biroul acestuia şi dacă a fost convocat şeful Poliţiei Române.
"Extrem de important este ca Parlamentul să ştie exact ce a făcut premierul în cazul Duicu. A avut o discuţie cu Adrian Duicu în biroul lui, l-a convocat în biroul lui pe şeful Poliţiei Române, ministrul Justiţiei a propus-o pe doamna Ponea ca şefă a secţiei judiciare a DNA? Acum înţelegem de fapt de ce domnul Ponta şi-a numit finul în funcţia de ministru al Justiţiei, pentru a executa ordinele, şi înţelegeţi zvonurile pe care dumneavoastră le-aţi promovat în presă privind o posibilă înlocuire a domnului Cazanciuc din funcţa de ministru al Justiţiei", a adăugat Blaga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News