Poate vă întrebați ce audiență făcea Emma Zeicescu, înainte să fie implicată în cercetarea DIICOT privind consumul de cannabis la un concert? Sau înainte să lucreze la TVR. Nici nu contează.
Cea mai mare reușită pentru Emma Zeicescu, ziarista din scandalul joint-ului, a fost discuția unu-la-unu cu Laura Codruța Kovesi. Audiență poate face oricine, dar ziariștii cărora le-a dat interviuri dna Kovesi pot fi numărați pe degete. Fani ai DNA, care o susțineau fără rezerve, aproape de devoțiune, pe fosta șefă a procuraturii și îi atacau nemilos pe criticii acesteia. Nu mai vorbim de ”penali”, condamnați de la prima descindere, înainte chiar de a fi publicate, pe surse, stenograme din dosar. Fără nuanțe, fără limită. Lumea lor era făcută din buni, procurorii, și din răi, cei care nu le aduc osanale.
După ce colega lor de ideal a văzut de aproape cum arată ”penalul”, ca prin farmec au apărut nuanțările. De ce DIICOT dă publicității nume de ziariști, nu de capi ai mafiei drogurilor? Nu ar trebui controlați toți spectatorii, la concerte, de ce îi ia doar pe unii? De ce au apărut incriminările după două luni, nu în momentul percheziției? De ce nu se dezincriminează consumul de cannabis, ca afară?
Aoleu, dacă se merge în direcția asta, te pomenești că or să ceară mâine-poimâine și dezincriminarea abuzului în serviciu, tot ca afară, dacă, Doamne ferește, vreunul din ei are probleme...Nici nu m-ar mira, am mai văzut asta la Udrea, la Bica, la alți apologeți ai statului de drept, înainte ca acesta să își zornăie cătușele în dreptul lor sau al apropiaților. (Nu oricine are norocul lui Orban: sare ce sare, fără condamnare).
Poate că situația Emmei Zeicescu îi va face să înțeleagă ceva și pe revoltații hashtagurilor. Cei care, astăzi, spun că nu îi deranjează că le sunt ascultate telefoanele sau interceptate mesajele. Mâine ar putea să fie ei săltați de la un concert, la întâmplare. Iar imaginea din telefon, când s-au pozat la mișto trăgând dintr-o țigară, să devină probă la dosar. Cum se întâmpla cu mesajele găsite la percheziția informatică a penalilor, ca urmare a unui denunț fabricat după rețeta Portocală, de exemplu.
La liderii politici care vor să-și lichideze adversarii cu ajutorul sistemului judiciar nici nu mai merită să ne gândim. N-au învățat nimic din istorie, asta e. Nu știu că nu e bine să folosești un tigru la vânătoare, fiindcă oricând poate să se întoarcă și să te mănânce chiar pe tine. Nici măcar nu se uită la știri, ca să vadă cum se plânge, astăzi, Băsescu de abuzurile procurorilor, sau cum cânta Emma Zeicescu, acum trei ani, colindul cătușelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu