Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, a vorbit despre cazul de la Floreasca și despre medicul Beuran.
Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, subliniază în cazul de la Floreasca faptul că Mirceau Beuran este un chirurg de elită și îi roagă pe prietenii și pe foștii lui pacienți să îl apere, deoarece numele lui nu merită a fi știrbit înainte de finalizarea anchetei.
„Asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate", se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, citează Mediafax.
Acesta spune că Mircea Beuran vine dintr-o şcoală de un prestigiu inegalabil în chirurgia de urgenţă din România.
„Noi medicii, chirurgii, poate foştii pacienţi, dar în niciun caz politicienii noştri, ştim cine au fost aceşti mari doctori, ştim ce înseamnă, pentru chirurgia de urgenţă, şcoala medicală de la Floreasca.
Ţurai, Papahagi, Soare, Bucur, Vintilă, Borş, Constantinescu, Doboşiu, Dop, Blidaru, Tiron, Popovici-Zeno, Şuteu şi mulţi alţii au făcut parte din aceeaşi şcoală, al cărei continuator este astăzi, Mircea Beuran. Înainte de a fi membru PSD sau universitar, Mircea Beuran este un chirurg de elită", mai spune șeful Colegiului Medicilor.
Despre pacienta care a ars la Floreasca, Borcean spune că este cu patologie malignă, tratată şi recidivată, refuzată în alte servicii, operată cu aproximativ 10-12 zile înainte de incident, dezvoltă o complicaţie catastrofică, post-operatorie precoce hemoragică.
„Lucrurile se petrec în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă şi în afara programului, aşa cum survin urgenţele. Titularul pacientei era dr Mircea Beuran. Faţă de urgenţa hemoragică, ameninţătoare de viaţă, echipa aflată la acel moment lângă pacientă, îşi anunţă şeful care indică reintervenţia chirugicală imediată, cu scopul salvării vieţii pacientei. Doar cei care nu au participat la astfel de evenimente nu ştiu ce înseamnă o hemoragie exteriorizată pe tubul de dren de peste 1000 de ml, asociată cu hemoragie digestivă superioară exteriorizată prin hematemeză şi melenă a pacientei operate cu puţină vreme înainte pentru o neoplazie depăşită chirurgical", mai arată sursa citată.
Mai departe, în această situaţie, echipa chirugicală, în absenţa lui Mircea Beuran, demarează procedurile, transferă pacienta la sala de operaţie, instalează dispozitivul operator, aseptizează câmpul cu soluţie alcoolică şi începe intervenţia chirugicală, cunoscând că profesorul urma să sosească de acasă, din clipă în clipă.
Modul, circumstanţele, împrejurările, cauzele pentru care s-a produs incidentul tehnic al combustiei vor fi cercetate amănunţit, atrage atenția Borcean.
„Mircea Beuran a ajuns în sala de operaţie, după ce evenimentul prejudiciabil a avut loc. Acolo găseşte o echipă traumatizată psihic de acest eveniment şi face exact ce trebuia să facă un şef în adevăratul sens al cuvântului, adică preia răspunderea asupra tuturor întâmplărilor legate de acel moment în care a fost implicată pacienta sa. A continuat şi a finalizat intervenţia de hemostază, pentru care s-a intrat în sala de operaţie, participă împreună cu echipa de plasticieni la tratamentul complicaţiei combustionale şi finalizează evenimentul prin înscrisurile din protocolul operator, asumându-şi sub semnătura proprie, tot ceea ce s-a întâmplat acolo cu bune şi cu rele, ca un bărbat şi ca un chirurg", mai punctează președintele Colegiului Medicilor.
Borcean subliniază că este de datoria lui să intervină în această dezbatere, care a devenit publică, menționând că Mircea Beuran, ca „orice om mare în profesia sa, are atât prieteni cât şi neprieteni".
„Pe această cale, îi rog pe prietenii săi, pe foştii săi pacienţi să ia atitudine în apărarea lui şi îi sfătuiesc pe mai puţin prietenii săi şi pe neprietenii săi să nu se bucure. A continua astăzi o dezbatere publică, înainte de finalizarea unei anchete, va pune presiune greu de suportat pe echipa medicală, care tratează un caz de maximă greutate umană, o patologie, complicaţiile fireşti legate de aceasta, dar, mai ales legate de accidentul combustional survenit fără voia lor, dar pe care sunt obligaţi să îl trateze", mai spune acesta.
Colegiul Medicilor s-a autosesizat în acest caz și a dispus o anchetă, a confirmat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News