Cazul primarului din Târgu Mureș, Dorian Florea, se va afla astăzi în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cazul primarului din Târgu Mureș, Dorian Florea, se va afla astăzi în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform Agerpres.
CNCD s-a autosesizat în urma declarațiilor primarului referitoare la faptul că dorește anchetă socială pentru cuplurile care vor să aibă copii.
„Am demarat o autosesizare. Citația a fost deja transmisă către domnul primar, la biroul dânsului, la Primăria din Târgu Mureș. L-am citat pentru săptămâna viitoare, pentru marți, la audieri, iar tot săptămâna viitoare, miercuri, aș vrea ca această speță să fie dezbătută de Colegiul Director al CNCD", a precizat acum o săptămână președintele CNCD, Asztalos Csaba.
Primarul municipiului a declarat că acordarea de indemnizație de creștere a copilului trebuie abordată altfel, propunând o anchetă socială obligatorie pentru cuplurile care doresc să aibă copii. Măsura ar urma să evite situațiile în care sunt aduși pe lume copii pentru ca părinții să aibă o sursă de venit.
„Lipsa dezbaterilor publice şi a discuțiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern şi alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate. Aşa se întâmplă şi în cazul legislației privind acordarea indemnizației de creștere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinței de a avea un copil, însă populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii şi formării unui copil este uriașă. De mai bine de șase ani, am atras atenția asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează. Reiau acest subiect şi propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să tina cont de următoarele lucruri: dovada unui loc de muncă şi a unei locuințe stabile, situație financiară acceptabilă, un nivel de educație minim stabilit prin lege, vârsta minimă la care un adult să devină părinte etc", a scris Dorian Florea pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu