Eugen Tomac, europarlamentar şi preşedinte PMP, spune că există un curent antiromânesc în UE, în contextul scandalului legat de românul căruia i-a fost refuzată, pe baza naţionalităţii, cazarea la un hotel din Olanda.
Preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov, că în Uniunea Europeană există un curent anti-românesc, însă trebuie să ne uităm cu atenţie de unde a fost generat acesta.
Europarlamentarul PMP a fost întrebat de presă despre cazul românului care i s-a refuzat cazarea la un hotel din Olanda din cauza naţionalităţii.
Potrivit liderului PMP, cauza acestui curent din Uniunea Europeană ar fi "grupurile infracţionale româneşti", care au săvârşit "infracţiuni de neacceptat", cu consecinţe "extrem de neplăcute".
"Şi eu mă simt extrem de neplăcut când văd că există conaţionali de-ai noştri care nu respectă legislaţia statelor în care locuiesc", a menţionat eurodeputatul Eugen Tomac.
Întrebat dacă a luat, ca europarlamentar, o poziţie în acest sens şi în ce a constat aceasta, liderul PMP a afirmat că "a discutat cu colegii din Olanda".
Totodată, Tomac a subliniat că hotelului din Olanda, care a refuzat cazarea cetăţeanului român, "i s-a ridicat licenţa" şi "a fost scos de pe site-ul de rezervări turistice pe care cetăţeanul român şi-a făcut rezervarea", scrie Agerpres.
"Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Haga, s-a autosesizat prompt, de îndată ce informațiile referitoare la caz au aparut în mass-media, cu privire la situația unui cetățean român a cărui rezervare la o unitate de cazare din localitatea Tilburg, Regatul Țărilor de Jos, ar fi fost anulată pe motiv că unitatea de cazare nu ar mai primi cetățeni români, în baza unei înțelegeri cu municipalitatea din localitatea Tilburg. VEZI AICI MAI MULTE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News