Cazul Sf. Pantelimon. Mircea Badea, întrebare fundamentală pentru „trompetele procurorilor“ / video

Foto: Antena 3 CNN
Foto: Antena 3 CNN

Mircea Badea, realizator TV, a adresat o întrebare fundamentală privitoare la cazul de la Spitalul Sf. Pantelimon.

Pe data de 11 septembrie 2024, Curtea de Apel București a explicat că nu s-a putut dovedi clar că injectomatul prezentat de procurori a fost folosit pentru pacientul care a decedat. Judecătorii au decis că nu există suficiente probe pentru a susține acuzațiile împotriva doctorițelor, deoarece procesul verbal al procurorilor s-a bazat pe compararea datelor unui injectomat dintr-un alt salon decât cel în care a decedat pacientul.

Potrivit instanței care a dispus eliberarea cadrelor medicale, au existat declarații contradictorii ale martorilor și o situație conflictuală între o martoră a acuzării și una dintre doctorițele implicate. În plus, în czul declarației unui martor, magistrații au observat că există suspiciuni că scăderea ratei de noradrenalină a avut loc la un pacient din salonul 6, nu la pacientul din rezerva 8.

Decizia magistraților de a le elibera pe doctorițe, în lipsa unor probe, ridică numeroase întrebări asupra modului în care sunt conduse anchetele în cazurile de malpraxis medical și, mai ales, asupra fragilității probelor în dosare de o asemenea gravitate.

CITEȘTE ȘI               -              EXCLUSIV  Arestarea doctorițelor de la Sf. Pantelimon, un abuz. Avocatul Bărbuceanu: Sunt 99% șanse pentru achitare

Cazul Sf. Pantelimon. Mircea Badea, întrebare fundamentală pentru „trompetele procurorilor“

Marți seară, la emisiunea În Gura Presei, Mircea Badea a făcut câteva comentarii față de „tăcerea“ din mass-media în legătură cu dosarul cadrelor medicale de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

„Eu am fost plecat o săptămână, am avut și peripeții, după cum ați văzut (n.r. Mircea Badea a făcut accident în timp ce se afla în vacanță în Grecia). În legătură cu „doamna cu coasa“ și cele două doamne doctor de la Spitalul Sfântul Pantelimon, s-a mai întâmplat ceva? S-a mai auzit ceva? Pare că a dispărut complet subiectul!

Ancheta procurorilor a mai progresat? A mai apărut vreo opinie, vreo expertiză? M-am uitat la toți propagandiștii ăștia ai procurorilor - care ziceau că dosarul e beton și erau siguri. Măi trompetele procurorilor, s-a mai întâmplat ceva în dosar? Răspunsul cred că e „Nu!“. A, a! Acum o lună nu se putea trăi din cauza acestui subiect și era o cvasiunanimitate în media cu „criminalele“, că așa „au zis procurorii“. A mai zis ceva procurorul între timp?“, s-a întrebat retoric, marți seară, Mircea Badea, la emisiunea În Gura Presei.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel