Cazul Sorina. Documentul care poate schimba ADOPȚIA. Ce a ascuns statul

Victor Dumitrică a făcut declarații șocante cu privire la adopția Sorinei, dar și la mama naturală a acesteia, pe care statul român nu ar fi reușit să o găsească. Mai mult, un alt document scoate la iveală un secret bine ascuns. 

Conform prevederilor legale, dacă mama naturală nu e decăzută din drepturi, iar în acest caz nu era decăzută din drepturi, trebuia întrebată dacă este de acord cu adopția sau nu, iar aceasta trebuia să dea o declarație în acest sens. 

România TV a intrat în posesia declarației notariale făcute de mama naturală a Sorinei. 

”Prin prezenta declar că nu sunt de acord cu adopția internațională. (...) Doresc ca fetița să rămână la familia Șărămăt”, precizează Lucan Loredana, mama naturală a Sorinei. 

Ce spune avocatul Victor Dumitrică

”Mama naturală a fetiței a venit în țară și a vrut să vadă fata. A însoțit-o pe fetiță la școală și a petrecut timp cu minora. A venit special pentru fetiță. Ideea declarației notariale unde eu am însoțit-o pe doamna a fost de a formula o cerere de revizuire cu privire la hotărârea din 2017 când s-a deschis adopția. Doamna mi-a spus că: dom`ne, eu nu sunt acord cu adopția minorei și că nu vreau să plece din țară. A existat un proces în care eu nu am fost citată. Asta mi-a spus mama fetiței. Am formulat cerere de revizuire și acum am constatat că DGASPC a citat altundeva decât în locul în care stătea în mod real. Au citat-o la domiciliile vechi. Nu au urmărit o citare normală. S-a urmărit acoperirea formală a procedurii, tocmai ca să nu o găsească. (...) Încă din 2017 de când s-a deschis dosarul de adopție, planul era făcut”, a precizat avocatul Victor Dumitrică. 

Sorina are un frate. De ce s-a ascuns existența acestuia?

Conform unor documente publicate de România TV, fetița Sorina mai are un frate. Acesta a fost dat de asemenea în plasament după ce mama sa și-a pierdut drepturile în relația cu acesta din cauza că îl bătea.

Conform legislației dacă unul dintre copii este adoptat atunci trebuie adoptați amândoi frații pentru a nu fi despărțiți și pentru a nu le provoca traume, potrivit România TV.  

Fratele Sorinei, pe nume Andrei, are aproximativ 13 ani. Acesta ar fi fost ascuns pentru ca adopția internațională să poată fi făcută fără probleme. În caz contrar, cei doi frați ar fi trebuit adoptați împreună. Mai mult, ar exista oficial în acte că Sorina nu ar mai avea frați de sânge. Documente contrazise de rude. În prezent, copilul s-ar afla într-un centru de plasament din Craiova. 

Vezi și: Adopţie Sorina. Bogdan Licu, la Secția de anchetă: Vreau să aflu

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel