Cătălin Ivan (Alternativa pentru Demnitate Națională) a ținut să puncteze câteva aspecte, "acum că actul de vânzare al Sorinei s-a definitivat", după cum afirmă chiar acesta.
"România se dovedește a fi nu numai țara care își vinde resursele pe nimic, economia pentru investitorii strategici de pe listele diferitelor ambasade, armata pentru un iluzoriu sprijin de peste mări și țări, învațământul pentru tot felul de experimente, doctorii pentru sănătatea celor din vest, ci s-a dovedit a fi și țara care își vinde copiii. Nu știm câți au fost înaintea Sorinei și ce drum au apucat. Nu știm și nu s-a îngrijit nimeni din partea statului român să se asigure dacă măcar mai sunt în viață. România este singura țară din Uniunea Europeană care își vinde viitorul. Suntem singurii cu acest comportament de slugă, comportament care ne va costa tot, într-un viitor foarte apropiat", a scris Cătălin Ivan pe Facebook.
"În cazul Sorinei s-a văzut limpede, cu ochiul liber, cum funcționează mafia instituțională. Aproape că îți vine să spui că nu ai ce să faci. Evident că avem ce să facem și nu ne vom opri până nu le vom destructura acest mecanism odios de tranzacționare a unor suflete nevinovate. Societatea noastră s-a dezumanizat profund. Ne-au adus unde au vrut ei cu propaganda de la tv si de pe retelele de socializare. Nu ne mai pasă unii de alții. Cu mici excepții, fiecare român își așteaptă resemnat rândul, obișnuit cu abuzurile, conștient că nu are niciun rost să lupte pentru nimic. Blazat și resemnat, poporul român parcă și-a acceptat condamnarea la dispariție.
Sunt convins că despre Sorina vom mai auzi. Împreună cu cei de la Sabotorii Gorjului, cei care i-au descoperit povestea, vom face toate eforturile pentru a afla starea Sorinei. Posibile soluții ar fi deschiderea unui cont în care să se colecteze donații, angajarea unor detectivi care să verifice periodic situația Sorinei, deplasări individuale acolo, astfel încât acest copil să ajungă întreg și bine la vârsta de 18 ani. Sau poate ne va face justitia din România o surpriză plăcută...", a mai scris acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu