Despre cazul Țundrea nu învățăm la școală.
Cazul Țundrea este cea mai mare pată de ruşine de pe obrazul justiţiei. Din păcate, nu studiem așa ceva la școală. Și astfel de subiecte - atât de interesante - ar trebui să fie cunoscute de orice român, indiferent de vârstă.
Istoria „predată” prin teatru este, de departe, cel mai ușor mod de a o învăța. Sau măcar de a deschide apetitul pentru cunoaștere. În acest sens, Teatrul Apropo a adus în fața publicului „Cazul Țundrea”, un spectacol de teatru de tip true crime, construit în stilul unei investigații judiciare, care jonglează cu percepțiile dintre adevăr/minciună și realitate/ficțiune.
Și este cu atât mai fascinant cu cât actorii au fost tineri. Ana Monica Vîlcu, Șerban Melnic și Cosmin Gaspar ne-au adus pe scenă o lecție de istorie care nu trebuie uitată. Iar pentru publicul foarte tânăr, care poate a auzit pentru prima dată de cazul Țundrea, cu siguranță a fost o lecție care merită aprofundată acasă.
Spectacolul a fost sold out.
Șocant, tragic și tulburător, „Cazul Țundrea” este un spectacol ce propune reconstituirea celui mai controversat caz judiciar al României postdecembriste. Folosind imagini de arhivă, stenograme, documente oficiale și dialoguri imaginate pe baza mărturiilor celor implicați, echipa artistică investighează live ancheta petrecută între anii 1992 și 2004.
NOTA ECHIPEI:
„În raport cu felul în care justiția din România gestionează tragediile prezentului, considerăm că povestea cazului nostru merită readusă în atenția publică, ca fiind o dovadă clară de corupție și abuz a sistemului juridic românesc. Oamenii simpli sunt ignorați de un sistem în care domină influența și nepăsarea. Am fost îngroziți de realitatea crudă în care trăim și pe care o acceptăm orbește. Această poveste cumplită scoate la iveală o întreagă istorie a decadenței morale, a abuzului în serviciu și a nedreptății.
Am construit un spectacol la fel de crud, la fel de rece ca modul în care s-a desfășurat ancheta cazului. Ce am adăugat este un dram de speranță și o morală clară, pe care autoritățile nu au tras-o în mod public, dar pe care noi, cetățenii, o putem vedea.”
ECHIPĂ ARTISTICĂ:
Dramaturgie: Șerban Melnic și Cosmin Gaspar
Distribuție: Ana Monica Vîlcu, Șerban Melnic și Cosmin Gaspar
Regie: Ana Monica Vîlcu, Șerban Melnic și Cosmin Gaspar
Sound design: Alexandru Barbu
Proiecții: Irinel Banu
Coordonator: Radu Popescu
Recomandare de vârstă: +12
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu