Cazuri noi de infectare cu tulpina Omicron, descoperite în Danemarca şi Australia

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Tabloul răspândirii variantei Omicron până acum arată astfel: 13 cazuri în Olanda, două cazuri în Anglia, trei în Germania, unul în Italia, două cazuri în Australia, două în Danemarca.

Duminică au fost confirmate cele 13 cazuri de infectare cu tulpina Omicron în Olanda şi cel de-al treilea caz, în Germania. Iar seara au fost găsite două cazuri în Danemarca şi două în Australia, conform Reuters. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu a oferit încă răspunsuri clare despre cât de infecţioasă este noua tulpină.

„Datele preliminarii arată că numărul spitalizărilor în Africa de Sud este în creştere, dar poate fi din cauză că sunt mulţi oameni infectaţi”, se arată în declaraţia OMS. Reprezentanţii organizaţiei spun că va dura poate câteva săptămâni până vor înţelege cât de periculoasă este noua variantă de coronavirus.

OMS: Testele PCR, eficiente în detectarea noii variante Omicron

Testele PCR sunt în continuare eficiente în detectarea noii variante Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 şi sunt în desfăşurare investigaţii pentru a determina dacă această variantă are vreun impact asupra celorlalte tipuri de teste, în special testele antigen rapide, a anunţat duminică într-un comunicat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit AFP.

Datele preliminare sugerează că varianta Omicron prezintă un risc sporit de reinfectare comparativ cu celelalte variante, inclusiv Delta, varianta de coronavirus dominantă în prezent şi cunoscută ca fiind foarte contagioasă, mai multe informaţii despre noua variantă (contagiozitate, severitatea bolii, rezistenţa la vaccin, etc.) urmând să fie disponibile în zilele şi săptămânile următoare, a mai anunţat OMS.

Semnalată acestei organizaţii de către Africa de Sud pe 24 noiembrie, noua variantă a fost clasată de OMS drept una de îngrijorare şi numeroase ţări au suspendat legăturile aeriene cu ţările Africii australe, în urma indiciilor că în această zonă varianta Omicron s-a răspândit semnificativ.

Aceste ţări africane protestează vehement faţă de restricţiile de călătorie ce le vizează, iar OMS s-a declarat duminică alături de ele, cerând menţinerea frontierelor deschise şi adoptarea unei abordări ştiinţifice bazate pe evaluarea riscurilor.

Numărul persoanelor testate pozitiv a crescut în regiunile Africii de Sud afectate de această variantă, dar studii epidemiologice sunt în desfăşurare pentru a înţelege dacă aceasta este efectul Omicron sau al altor factori, susţine OMS.

În acelaşi timp însă, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a declarat că varianta Omicron se află la originea înmulţirii cazurilor de COVID-19 în regiunea Guateng, cea mai populată a Africii de Sud, şi a atenţionat că această ţară s-ar putea confrunta în săptămânile următoare cu al patrulea val de COVID-19 din cauza răspândirii noii variante. Numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în Africa de Sud a fost de circa 3.000 în fiecare din ultimele zile, dar se observă o creştere accelerată pe parcursul ultimelor săptămâni.

Cât despre simptomele infecţiei provocate de varianta Omicron, OMS menţionează că deocamdată nimic nu sugerează că acestea ar fi diferite de cele ale variantei Delta, dar şi acest aspect mai trebuie investigat. Un medic sud-african care a consultat pacienţi infectaţi cu varianta Omicron a susţinut că aceştia aveau simptome uşoare, dar majoritatea erau bărbaţi sub 40 de ani şi aproape jumătate dintre ei erau vaccinaţi, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel