CCR a admis sesizarea lui Iohannis

CCR
CCR

CCR a admis o sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis miercuri, 23 mai, că este neconstituţională Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul Sănătăţii, după ce a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

În altă ordine de idei, CCR a amânat pentru data de 5 iunie dezbaterile în cazul sesizării preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor. Preşedintele a trimis luna trecută Curţii o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României pe motiv că se încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi alin. (2), ale art. 78, ale art. 79, ale art. 100 alin. (1), ale art. 108 alin. (1), (2) şi alin. (4), ale art. 115 alin. (4), precum şi pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. 'Schimbarea autorităţii de tutelă prin înlocuirea unei autorităţi executive cu una legislativă, transpusă tehnic-legislativ prin substituirea sistematică a cuvântului Guvern cu sintagma Camera Deputaţilor - fără a ţine cont de diferenţa de natură juridică dintre cele două - conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie', precizează Iohannis în sesizare. Mai multe, aici.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel