Este doliu în justiție după ce un fost judecător CCR a murit.
Fostul judecător CCR Ion Predescu, senator între 1990 și 2004, a murit, anunță Curtea Constituțională: „Toți cei care au avut privilegiul de a-l fi cunoscut îi vor purta o binemeritată prețuire și o neştearsă amintire”, scrie Mediafax.
„Curtea Constituţională a României anunţă cu profund regret decesul prof.univ.dr. Ion predescu, judecător în perioada 2004 – 2013. Strălucit absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București și al Facultății de Litere și Filosofie, Ion Predescu va rămâne în memoria publică drept o personalitate marcantă a vieții juridice și politice din România”, anunță CCR.
Avocat din 1952, consilier și director al BCAJ Craiova, senator din mai 1990, membru al Comisiei constituționale a Adunării Constituante, președinte al Comisiei juridice a Senatului și ministru al Justiției (1996), a participat la redactarea Constituției României (1991) și a legilor care au pus bazele statului de drept și democrației constituționale.
Ion Predescu a fost membru al Asociației Juriștilor din România și cadru didactic asociat la Facultatea de Drept din Craiova și la Facultatea de Drept a Universității "Spiru Haret" din București, precum și autor a numeroase cărți, articole și studii publicate în revistele de specialitate.
A primit Steaua României în grad de Cavaler, Ordinul Serviciul credincios, Ordinul patriarhal Sfinții Împărați Constantin și Elena. Predescu cetățean de onoare al municipiului Craiova ;i a fost omagiat cu Meritul Academic.
„Numit judecător al Curții Constituționale în anul 2004 pentru un mandat de 9 ani, a reprezentat un important factor de echilibru, rațiune și înțelepciune, punând în slujba justiției constituționale întreaga sa erudiție, experiență profesională și de viață, dar și calitățile umane deosebite. Membrii Curţii Constituţionale şi toţi cei care au avut privilegiul de a-l fi cunoscut și de a fi lucrat împreună cu Ion Predescu îi vor purta o binemeritată prețuire și o neştearsă amintire. Condoleanţe familiei îndoliate”, mai transmite Curtea Constituțională.
Între anii 1990-2004, Ion Predescu a fost senator de Dolj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News