CCR a decis: BEC stabilește calea de urmat pentru turul II

În disputa consitutuțională privind suspendarea și demiterea președintelui Traian Băsescu, din 2012, CCR a decis că, în cazul invalidării referendumului, ”Parlamentul va stabili calea de urmat”.

Mingea era aruncată, astfel, în curtea Legislativului. La fel a procedat CCR și în 2024, în disputa privind turul I al alegerilor prezidențiale.

 Din cele două extreme politice, USR și AUR, plouă cu acuzații la adresa Curții. Ba chiar unii dintre auto-proclamații apărători ai Justiției, statului  de drept și ordinii constituționale amenință judecătorii cu arestarea, folosind celebra sintagmă ”abuz în serviciu”.

De fapt, ce au decis, în unanimitate, judecătorii CCR? Ei au hotărât că BEC va stabili calea de urmat. La fel ca în 2012 (când foștii băsiști, actualmente lasconiști, lăudau CCR).

Nu e vorba nici de anularea alegerilor, nici de repetarea turului I, așa cum se pretinde în presă sau pe rețelele sociale.

Turul I nu s-a încheiat și nu se va încheia până la validarea de către CCR. BEC a renumărat voturile și va trimite un nou proces verbal către Curte în  2 decembrie.

Judecătorii CCR vor valida rezultatul, deci ordinea stabilită de noul proces verbal este ordinea cu care se intră în turul II. 

Mai simplu spus: dacă BEC stabilește, prin renumărare, că nu au fost erori, că ordinea este cea anunțată la finalul turului I, mergem în turul II în formula pe care o cunoaștem. Dacă BEC constată că ordinea candidaților este alta, și nu există dovezi de fraudă,  își repară eroarea materială, deci trimite un nou PV la Curte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel