CCR a decis: Foștii parlamentari își păstrează pensiile speciale

Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS

CCR a decis că legea pensiilor speciale nu se aplică retroactiv.

UPDATE:

Curtea Constituţională a României a constatat, marţi, că, indemnizaţia pentru limita de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare, iar prin retragerea şi eliminarea sa fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit.

Potrivit unui comunicat al CCR transmis, marţi, Agerpres, cu unanimitate de voturi în privinţa pct.1 şi 3, şi cu majoritate de voturi în privinţa pct. 2, judecătorii constituţionali au admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I din Legea 192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii 192/2023.

De asemenea, instanţa constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. II din Legea 192/2023 sunt neconstituţionale.

Tot marţi, CCR a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea 192/2023 este constituţională în raport cu criticile de neconstituţionalitate extrinsecă.

"În esenţă, Curtea a reţinut că abrogarea dispoziţiilor legale care instituiau indemnizaţia pentru limita de vârstă acordată deputaţilor şi senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privinţa stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competenţa constituţională de a elimina pentru viitor indemnizaţia pentru limita de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art. 69 din Constituţie referitor la mandatul reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor nu a fost încălcat", se precizează în comunicat.

În acelaşi timp, Curtea a mai observat că indemnizaţia pentru limita de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare.

"Având în vedere că această indemnizaţie se acordă, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reţinut că principiul securităţii juridice protejează dreptul legal al deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii 192/2023 la indemnizaţia pentru limita de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată. Prin retragerea şi eliminarea normativă a indemnizaţiei pentru limita de vârstă în privinţa acestor destinatari ai dreptului legal a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat şi s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securităţii juridice. Evenimente viitoare şi incerte - de natură normativă - nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei şi nici efectele deja epuizate ale unui act - exercitarea cel puţin a unui mandat reprezentativ", explică judecătorii constituţionali.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) privind principiile statului de drept şi al securităţii juridice, ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii şi ale art. 44 alin.(1) teza întâi şi alin.(2) privind dreptul de proprietate privată.

Știrea inițială:

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că eliminarea pensiilor speciale nu se aplică retroactiv. Astfel, potrivit deciziei CCR, foștii parlamentari își păstrează pensiile speciale.

"Practic judecătorii Curții Constituționale a României au decis cu puțin timp în urmă că un drept câștigat nu poate fi luat printr-o lege. Asta înseamnă că legea dată în vară de parlamentari, care elimina pensiile speciale pentru aleși, nu poate fi aplicată pentru parlamentarii aflați deja în plată pentru pensiile speciale. Deci, chiar dacă sesizarea a venit printr-o instanță din Vrancea și a fost făcută doar de câțiva parlamentari, decizia de astăzi se va aplica pentru sutele de foști deputați și senatori care își vor reprimi pensiile speciale de acum înainte, inclusiv pentru această perioadă din vară și până acum, când plata acestora a fost oprită.

VEZI ȘI: Negrescu, despre pensiile speciale: "Noi trebuie să înghiţim! Asta este România specialilor, România care trăieşte într-o altă realitate economică faţă de ceilalţi!"

Repet, este decizia luată în urmă cu puțin timp de judecătorii CCR care au decis că partea din legea dată în vară care se referă la foștii parlamentari nu trebuie aplicată. Deci, de acum înainte doar actualii parlamentari nu vor mai beneficia de o indemnizație specială și vor rămâne fără pensii speciale, însă cei care erau deja în plată trebuie să le primească în continuare", a relatat Vasile Marcu, corespondent Antena 3 CNN.

VEZI ȘI: Pensiile speciale, scandal de proporții în Parlament. Poziția partidelor: ”Acestea sunt pensii de serviciu”/ ”Vor trece decenii până la aplicarea integrală a legii”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel