CCR a publicat motivarea deciziei în cazul Șoșoacă la prezidențiale 2024

Citește și: Candidatura Dianei Șoșoacă și motivarea CCR. Prof. Liviu Drăgănescu, fost procuror la Curtea Constituțională, aduce la lumină un lucru extrem de interesant 

În data de 5 octombrie, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, potrivit comunicatului de presă,

"A admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024".

Potrivit art. 142 din Constituția României, republicată: (1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. (2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.(3)Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. (4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani. (5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.

Cum motivează CCR decizia

Sursa: CCR

Vezi aici motivarea CCR: https://media.dcnews.ro/other/202410/ccr-2-4--hotararea-nr-2_48904600.pdf

Fragmente și opinie separată

CURTEA,

"examinând contestațiile în raport cu prevederile Constituției, ale Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale și ale Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele: 

25. Potrivit dispozițiilor art.146 lit.f) din Constituție, ale art. 37 și 38 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.807 din 3 decembrie 2010, precum și celor ale art. 31 alin.(1) și (2) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze contestația privind înregistrarea candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

26. Curtea reține că atât condițiile de eligibilitate, cât și impedimentele constituționale pentru a fi ales în funcția de Președinte al României sunt prevăzute în Constituție și în Legea nr.370/2004.

27. Potrivit art.37 din Constituţie, coroborat cu art.16 alin.(3), art.36 şi art.40 alin.(3) din Constituţie, au dreptul de a fi aleşi pentru funcţia de Preşedinte al României cetăţenii cu drept de vot care, până în ziua alegerilor inclusiv, au împlinit 35 de ani, au domiciliul în ţară şi cărora nu le este interzisă asocierea în partide politice. Totodată, conform art.27 alin.(2) din Legea nr.370/2004, „(2) Propunerile se fac în scris şi vor fi primite numai dacă: a) sunt semnate de conducerea partidului sau a alianţei politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent;

b) cuprind prenumele şi numele, locul şi data naşterii, starea civilă, domiciliul, studiile, ocupaţia şi profesia candidatului şi precizarea că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida;

c) sunt însoţite de declaraţia de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată şi datată de candidat, de declaraţia de avere, declaraţia de interese, de o declaraţie pe propria răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, precum şi de lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători.”

28. Curtea reține că persoanele care candidează pentru funcția de Președinte al României trebuie să îndeplinească condițiile de formă și fond prevăzute de Constituție și Legea nr.370/2004.

29. Curtea observă că în sfera condițiilor de formă se încadrează aspectele referitoare la forma scrisă a propunerii de candidatură, semnarea acesteia de către conducerea partidului sau a alianţei politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent; indicarea unor mențiuni precum prenumele şi numele, locul şi data naşterii, starea civilă, domiciliul, studiile, ocupaţia şi profesia candidatului şi precizarea că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida; depunerea declaraţiei de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată şi datată de candidat, a declaraţiei de avere, a declaraţiei de interese, a declaraţiei pe propria răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii ori de colaborator al acesteia, precum şi a listei susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători.

30. Condițiile de fond sunt generale și speciale. Cele generale au natură constituțională și sunt prevăzute la Titlul I al Constituției, care reglementează principiile generale ale statului român. Cu privire la condițiile speciale, Curtea, în jurisprudența sa [a se vedea, cu titlu exemplificativ, Hotărârea nr.6 din 22 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.774 din 24 septembrie 2019, paragraful 9], a menționat art.37 din Constituție, coroborat cu art.16 alin.(3), art.36 şi art.40 alin.(3) din Constituţie, respectiv candidatul să aibă cel puțin 35 de ani, să fie cetățean român, să aibă domiciliul în țară, să aibă drept de vot (nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale) și să nu îi fie interzisă asocierea în partide politice (judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică); între aceleași condiții se încadrează și art.81 din Constituție, respectiv să nu fi fost ales anterior, de două ori, ca Preşedinte al României, sau art.28 alin.(2) din Legea nr.370/2004, care stabilește interdicția de a candida pentru persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.

31. Condițiile generale de natură constituțională se referă la valorile și principiile constituționale ca parte intrinsecă a democrației constituționale. Democrația reprezintă un element fundamental al ordinii constituționale naționale și al patrimoniul constituțional european, iar dreptul la alegeri libere este unanim apreciat ca fiind expresia cea mai profundă a organizării unei societăţi cu adevărat democratice (a se vedea și Decizia nr.242 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.504 din 12 iunie 2020, paragraful 105), fiind esențial pentru sistemul democratic.

32. Dreptul de a vota și dreptul de a fi ales sunt cruciale pentru stabilirea și pentru menținerea fundamentelor unei democrații autentice și efective, guvernate de preeminența dreptului (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 17 mai 2016, pronunțată în Cauza Karácsony și alții împotriva Ungariei, paragraful 141) și sunt garantate prin Constituție. Astfel, Curtea reține că dreptul de a fi ales este un drept fundamental de natură politică, reprezintă o condiție sine qua non a democrației și a funcționării democratice a statului și se exercită cu respectarea exigențelor Constituției și a legilor. Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, a căror configurare rezultă din viziunea democratică a Constituției (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în cauza Labita împotriva Italiei, paragraful 201 sau Hotărârea din 6 decembrie 2022, pronunțată în cauza Kalda (2) împotriva Estoniei, paragraful 39). Totodată, Curtea observă că dreptul de a fi ales poate fi supus unor limitări și condiționări mai puternice comparativ cu cele impuse dreptului la vot (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 30 iunie 2009, pronunțată în Cauza Etxeberria și alții împotriva Spaniei, paragraful 50, sau Hotărârea din 30 mai 2017, pronunțată în cauza Daydov și alții împotriva Rusiei, paragraful 286).

33. Art. 1 alin.(3) din Constituție prevede că România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. Acest text constituțional stabilește în mod expres valorile pe care se fundamentează statul român, ele fiind un corolar al existenței în timp a acestuia. De asemenea, art.1 alin.(3) din Constituție precizează că aceste valori trebuie înțelese și aplicate „în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989”. Această redactare are o autoritate interpretativă cu privire la valorile enumerate în textul menționat și constituie expresia racordării axiologice la tradiția constituțională democratică a poporului în devenirea lui istorică și la aspirațiile democratice ale Revoluției române din 1989. Ca atare, tradițiile și aspirațiile democratice ale poporului român constituie un element constant, intrinsec și sempitern în conștiința, mentalitatea și năzuințele sale, iar Constituția, ca act fundamental al statului, este o pavăză pentru apărarea în fața oricăror tendințe arbitrare, anarhice, extremiste, opresive sau de subminare a însuși nucleului identitar al poporului român, construit, întemeiat și fundamentat pe ideea de democrație și stat de drept.

34. Constituția, din punct de vedere normativ, ordonează puterea publică și reglementează drepturile și libertățile fundamentale, beneficiind de autoritate normativă supremă în stat. Valorile, principiile, standardele, exigențele și procedurile de natură constituțională se impun tuturor subiectelor de drept, ceea ce înseamnă că, prin întreaga lor conduită, acestea trebuie să le valorifice, să le respecte și să dovedească loialitate față de Constituție, valorile ei și cetățeni, și nu numai pentru un curent politic sau un partid politic. Este incontestabil că pârghiile și procedurile democratice nu pot fi deturnate de la finalitatea lor, nefiind posibil ca prin mijlocirea lor să se ajungă la negarea a înseși valorilor și principiilor constituționale în aplicarea sau în dezvoltarea cărora au fost reglementate.

35. Constituția reprezintă un sistem de referință și de validare a democrației și a statului de drept. Astfel, Constituția descurajează și sancționează manifestările ce constituie un risc major în păstrarea naturii democratice a societății românești, iar loialitatea față de Constituție este o garanție reală pentru exercitarea înaltelor demnități în statul român.

36. Președintele României, potrivit art.80 alin.(2) din Constituție, veghează la respectarea Constituției, ceea ce înseamnă că această autoritate publică unipersonală are obligația constituțională de a urmări permanent modul de aplicare a prevederilor constituționale de către autoritățile statului și de a se asigura că aceste prevederi sunt implementate în conformitate cu litera și spiritul Constituției. Totodată, Președintele României exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, fiind, astfel, un liant al tuturor categoriilor sociale.

37. Persoana care exercită această demnitate, prin comportamentul său instituțional și discursul constituțional, trebuie să demonstreze existența respectului și a atașamentului său la valorile constituționale astfel cum acestea transpar din identitatea națională a poporului român și identitatea constituțională a statului și a societății consacrate în Legea fundamentală. Contestarea lor nu poate fi acceptată, întrucât Președintele României prin natura funcției sale reprezintă un garant al statului de drept și al democrației constituționale, principii care stau la baza organizării și funcționării statului. A nega sau a distorsiona aceste principii echivalează cu a repudia însăși ideea de Constituție și constituționalism, care caracterizează existența statului de drept.

38. Integrarea euroatlantică și faptul că România face parte din marea familie europeană care se fundamentează pe ideea de stat de drept și democrație reprezintă un punct de reper în istoria constituțională a statului, care indică o opțiune ireversibilă de tip constituțional. Este axiomatic că însăși adoparea Constituției din 1991 are semnificația respingerii regimurilor de tip totalitar, autoritarist sau anarhic, ceea ce înseamnă că pârghiile democratice nu pot fi folosite în scopul distorsionării/deformării/ contestării a înseși ordinii constituționale astfel instaurate sau a parcursului european al României. Apartenența la UE și la NATO constituie garanția politică, respectiv militară a evoluției democratice a statului și a asigurării existenței statului de drept.

39. Rezultă că democrația, statul de drept și respectul datorat Constituției constituie coordonatele esențiale, imutabile și definitorii ale statului român. Apartenența la UE și la NATO sunt opțiuni fundamentale constituționale pentru democrație și reprezintă finalitatea unui lung și anevoios proces politicoistoric realizat prin efortul întregii societăți românești și, în aceste condiții, reprezintă garanții ale valorilor înscrise în Constituție, fiind consacrate, de altfel, în mod expres, prin aceasta. Erodarea acestor valori și garanții echivalează cu o respingere a opțiunilor democratice fundamentale statornicite prin înlăturarea regimului dictatorial-comunist și impuse de imperativele Revoluției din decembrie 1989 și de voința suverană a poporului român exprimată prin referendumurile de aprobare a Constituției din 1991 (desfășurat la 8 decembrie 1991) și a legii sale de revizuire din anul 2003 (18–19 octombrie 2003).

40. Desigur, Constituția, la rândul său, poate forma obiectul unei revizuiri, dar numai în condițiile art.150–152 din cuprinsul său. Este evident că orice cetățean poate face o critică a conținutului sau a soluțiilor normative cuprinse în Constituție și poate milita, propune și dezbate teme care implică revizuirea Constituției, însă aceasta trebuie realizată în conformitate cu valorile și regulile democratice, regresul democratic sau al statului de drept fiind exclus. Ca atare, o revizuire constituțională este orientată întotdeauna spre o dezvoltare și o protecție ascendentă a valorilor și principiilor constituționale, precum și a drepturilor și libertăților fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.246 din 7 aprilie 2014, paragraful 65).

41. În consecință, cele ce preced configurează cadrul axiologic în care au loc alegerile pentru funcția de Președinte al României, iar candidatul ales depune un jurământ prin care confirmă că își va îndeplini obligațiile constituționale în cadrul și în limitele Constituției, act care garantează caracterul democratic al statului. Evident, nu pot exista incongruențe valorice fundamentale de natură constituțională între statutul de candidat și cel de ales; ca atare, printre condițiile de fond necesar a fi îndeplinite pentru a candida sunt și cele care rezultă din formula sacrosantă a jurământului depus de persoana aleasă în funcția de Președinte al României.

42. Curtea observă că Legea fundamentală prevede numai în privința Președintelui României formula și conținutul jurământului de credință. Chiar dacă sunt și alte categorii de demnități alese prin vot popular pentru care Constituția prevede obligația depunerii jurământului [a se vedea art.70 alin.(1) din Constituție cu referire la jurământul depus de deputați și senatori], Curtea reține că legiuitorul constituant originar a reglementat expres conținutul jurământului de credință, stabilind în cuprinsul său obligații în sarcina titularului funcției de o însemnătate excepțională în raport cu rolul și atribuțiile constituționale ale funcției de Președinte al României. Acest jurământ prevede: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Astfel, se poate observa că una dintre aceste condiții se referă la obligația titularului funcției de a respecta Constituția și de a apăra democrația.

43. Obligația de a respecta Constituția nu trebuie judecată în funcție de momentul temporal al depunerii jurământului, act cu o încărcătură solemnă unică, așadar, de la momentul în care persoana intră în exercițiul mandatului, ci dintr-o dublă perspectivă temporală și valorică atunci când aceasta vizează funcția de Președinte al României, funcția supremă în statul român.

44. Astfel, într-o primă perspectivă, respectarea Constituției este o obligație generală a cetățenilor, iar această obligație de natură constituțională pentru candidații la funcția de Președinte al României trebuie interpretată prin prisma art.80 alin.(2) („veghează la respectarea Constituției”), ceea ce înseamnă că nu este doar o simplă atitudine sau un comportament de conformare pură și simplă la exigențele Constituției, ci de o manifestare activă și responsabilă în acest sens. Cu alte cuvinte, în privința candidatului la funcția supremă în stat, dreptul de a fi ales implică, în mod necesar, condiția de a respecta, în mod neechivoc, Constituția și de a avea o conduită de natură constituțională responsabilă, aptă să susțină funcția Președintelui României de a veghea la respectarea Constituției.

45. Din cea de-a doua perspectivă, în privința persoanei care a depus jurământul, obligațiile anterior enunțate se concretizează și vor trebui exercitate în mod efectiv. Ca atare, diferența dintre cele două calități – candidat sau Președinte – ține de efectivitatea realizării atribuțiilor prezidențiale, și nu de un raport contradictoriu între acestea cu referire la obligația de a respecta Constituția și valorile ei/de a veghea la respectarea acesteia. Cu alte cuvinte, obligația de a respecta Constituția – împreună cu cele două laturi ale sale: conformare individuală, respectiv mediere în societate – nu este o chestiune care vizează exclusiv data intrării în exercițiul mandatului, ci este o condiție de fond pentru a accede la funcția de Președinte al României. Candidatul trebuie să manifeste, fără dubii, voința de a apăra valorile și ordinea constituțională, cât și o atitudine activă necesară aplicării și supravegherii aplicării Constituției. Conduita candidatului la funcția supremă în stat nu se cantonează numai în sfera unei obligații generale de asumare a respectării Constituției, ci trebuie să se caracterizeze printr-un discurs public coerent orientat spre respectarea axiologică a Constituției pentru a impune/consolida/valorifica în mod credibil un comportament constituțional loial prin dialog și dezbateri, indicând și prefigurând, astfel, capacitatea și voința candidatului de a se implica în procesul democratic. Ca atare, respectarea Constituției și a valorilor sale nu este o opțiune sau facultate, ci o obligație înscrisă expres în cuprinsul Legii fundamentale și consolidată prin jurământul de credință, ca expresie a fidelității față de țară.

46. Prin urmare, obligația de a respecta Constituția, împreună cu cele două laturi ale sale, constituie o condiție esențială de eligibilitate intrinsecă și de fond în privința candidatului pentru funcția de Președinte al României".

47. Conduita de apărare a democrației este, de asemenea, o condiție pentru a putea candida la funcția de Președinte al României. Astfel cum Curtea a arătat mai sus, ca obligație generală, aceasta se impune pentru oricare dintre cetățenii României, însă, pentru candidații la funcția de Președinte, având în vedere rolul constituțional al Președintelui României și conținutul jurământului de credință reglementat de Constituție, reprezintă o condiție esențială de eligibilitate intrinsecă și de fond în privința candidatului pentru funcția de Președinte al României.

48. Ca atare, chiar dacă jurământul de credință se depune de către candidatul câștigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credință sunt condiții de eligibilitate și de fond pentru a candida la funcția de Președinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale. Examinarea acestor condiții poate fi realizată numai de Curtea Constituțională. Ar fi inadmisibil și contrar naturii procesului democratic ca ab initio candidatul să nu îndeplinească aceste condiții și totuși să participe la alegeri, iar dacă le va câștiga să depună un jurământ de credință formal.

49. Aceste aspecte se impun cu atât mai puternic și mai energic cu cât în cauză este vorba de o funcție de autoritate unipersonală reprezentativă la nivel național, cea mai vizibilă și mai perceptibilă în societate, fiind, în același timp, singura autoritate executivă validată prin alegeri. Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării [art.80 alin.(1) din Constituție]. Mai mult, președintele este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, reprezintă statul în relațiile externe, participă la reuniunile Consiliului European, for care oferă Uniunii Europene impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale [art.15 alin.(1) din Tratatul privind Uniunea Europeană], precum și la reuniunile la vârf ale NATO. Așadar, responsabilitățile Președintelui României sunt esențiale, astfel că persoana care candidează pentru această funcție trebuie, pe lângă îndeplinirea condițiilor legale, să prezinte garanții cu privire la îndeplinirea atribuțiilor prezidențiale, care rezultă din pozițiile publice/faptele notorii/înscrisuri care pot veni în contradicție cu exigențele mandatului de Președinte al României. Astfel, lezarea valorilor constituționale și propaganda anticonstituțională realizată de candidat trebuie constatate și sancționate prin mijloace specifice de drept constituțional din perspectiva dreptului de a fi ales.

50. Curtea subliniază că aceste două condiții menționate (respectarea Constituției și apărarea democrației constituționale) sunt prevăzute de Constituție, sunt accesibile și previzibile pentru toate persoanele care își manifestă intenția de a-și depune candidatura pentru cea mai înaltă funcție în stat. Această condiție de natură constituțională are un scop legitim, și anume asigurarea exercitării mandatului în conformitate cu Constituția și exigențele democrației constituționale și prevenirea deturnării folosirii funcției pentru afectarea fundamentului democratic al statului. Ca atare, neîndeplinirea acestor condiții generale de natură constituțională atrage respingerea înregistrării candidaturii, măsură adecvată, necesară și care păstrează un just echilibru între interesul statului și al societății, de a se dezvolta pe baze democratice, și cel individual, de a accede la funcția supremă în stat.

51. Prin urmare, alegerea Președintelui României presupune o dublă perspectivă din punctul de vedere al responsabilității față de stat, și anume aceea a alegătorului, care se situează în sfera strictă a opțiunii politice, și aceea a candidatului, în privința căruia orientarea politică se subordonează și se modelează prin raportare la respectul față de Constituție.

52. Curtea constată că legiuitorul constituant originar a reglementat în mod expres atribuția Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României. O asemenea opțiune constituțională, coroborată cu rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, demonstrează faptul că în cadrul acestei atribuții Curtea verifică atât legalitatea candidaturii din perspectiva Legii nr.370/2004, cât și constituționalitatea sa. În aceste condiții și în această materie, Curtea are competența să verifice criticile formulate, de autorul contestației, prin raportare la valorile și principiile Constituției și, ca atare, controlul său în privința înregistrării candidaturilor nu este limitat la inventarierea și examinarea condițiilor formale prevăzute de Legea nr.370/2004. Curtea evidențiază faptul că în privința alegerilor locale și parlamentare verificarea respectării condițiilor legii revine în exclusivitate instanțelor judecătorești și, ca atare, acestea pot examina numai legalitatea procedurii, spre deosebire de alegerile prezidențiale, unde voința legiuitorului constituant originar a fost aceea de a stabili un filtru constituțional în supravegherea procedurii, ceea ce implică, în condițiile sesizării sale, verificarea de către Curtea Constituțională, în etapa înregistrării/ neînregistrării candidaturilor, atât a legalității, cât și a constituționalității acestora. De altfel, în sensul celor de mai sus, Curtea reține și Hotărârea nr.66 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.907 din 8 noiembrie 2019, prin care instanța constituțională și-a afirmat competența de a se pronunța asupra aspectelor de constituționalitate în cadrul atribuției sale reglementate de art.146 lit.f) din Constituție.

53. Prin hotărârea anterior referită (paragrafele 31–33), Curtea a statuat că sintagma „veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui”, cuprinsă în art.146 lit.f) din Constituţie, nu trebuie interpretată restrictiv, doar în sensul exercitării unui control de legalitate subsumat respectării Legii nr.370/2004, ci, având în vedere art.1 alin.(5) din Constituţie, teza referitoare la supremaţia Constituţiei, se impune coroborarea art.146 lit.f) din Constituţie cu art.142 alin.(1) din Constituţie şi art.1 alin.(2) din Legea nr.47/1992, astfel încât atribuţia Curţii Constituţionale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui nu poate fi disociată de rolul Curţii Constituţionale în arhitectura constituţională, acela de garant al supremaţiei Constituţiei. De aceea, competenţa instanţei constituţionale nu poate fi redusă la un control de legalitate propriu-zis, ci aceasta se alătură controlului de constituţionalitate pe care numai Curtea Constituţională are competenţa de a-l exercita. Controlul de constituţionalitate, în ansamblul său, este o garanţie juridică fundamentală a supremaţiei Constituţiei (a se vedea și Decizia nr.727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.477 din 12 iulie 2012), astfel încât limitarea exercitării sale, în ipoteza unei atribuţii constituţionale în considerarea căreia Curtea Constituţională a fost înzestrată cu judecarea legalităţii unor acte/fapte, nu poate fi însușită. Prin reglementarea acestei atribuţii în sarcina Curţii Constituţionale, şi nu a instanţelor judecătoreşti, legiuitorul constituant nu a dorit înlăturarea controlului de constituţionalitate a actelor normative care privesc domeniul alegerilor pentru Preşedintele României, ci conferirea în sarcina Curţii Constituţionale a atribuţiei de verificare a legalităţii operaţiunilor electorale realizate, îmbinând, astfel, în cadrul competenţei aceleiaşi autorităţi publice, atât controlul de constituţionalitate, cât şi pe cel de legalitate propriu-zis, efectele actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale astfel pronunţat subsumându-se art.147 alin.(1) şi (4) din Constituţie. Având în vedere că nu există un alt mecanism constituţional prin intermediul căruia să se conteste în mod efectiv, concret şi prompt prezumţia de constituţionalitate a Legii nr.370/2004, care, astfel, tinde să devină una absolută în contextul sferei de aplicare a acestei legi, revine Curţii Constituţionale competenţa ca, în cadrul art.146 lit.f) din Constituţie, să evalueze, la cerere, însăşi constituţionalitatea Legii nr.370/2004 în ceea ce priveşte procedura de alegere a Preşedintelui României. O soluţie contrară ar nega însuşi rolul constituţional al Curţii Constituţionale şi ar acorda prevalenţă aspectelor de legalitate propriu-zisă a desfăşurării procesului electoral, aşadar, exigenţelor de natură legală în detrimentul celor de natură constituţională, ceea ce este inacceptabil - ca raționalitate juridică, raportat la rolul și competențele instanței de contencios constituțional.

54. Curtea subliniază că prin această competență de control al constituționalității candidaturilor nu își asumă partizanatul candidaților/ partidelor politice, ci doar verifică aspectele de constituționalitate a candidaturii înscrise în contestația formulată. Curtea verifică în mod direct și nemijlocit acțiunile/ inacțiunile care încalcă Legea fundamentală, nefiind necesară o acțiune intermediară concretizată, în prealabil, prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești. Interpretarea noţiunilor şi conceptelor constituţionale, determinarea sferei şi limitelor drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau explicitarea organizării şi funcţionării în cadrul raporturilor de drept constituţional a autorităţilor statului, precum și aplicarea directă a Constituției țin de competența exclusivă a Curții Constituționale [a se vedea mutatis mutantis Decizia nr.377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.586 din 21 iulie 2017, paragrafele 66, 70 sau 71]. În schimb, instanța judecătorească are competenţa de a aplica direct Constituţia numai în situația în care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unei soluţii legislative şi a autorizat, prin decizia respectivă, aplicarea directă a unor prevederi constituţionale, în lipsa unei reglementări legale a situaţiei juridice create în urma deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate în ipoteza şi termenii stabiliţi prin decizia de constatare a neconstituţionalităţii pronunţată de Curtea Constituţională [a se vedea, cu privire la aplicarea directă a Constituţiei, Decizia nr.186 din 18 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.213 din 16 mai 2000, Decizia nr.774 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.8 din 6 ianuarie 2016, Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 4 februarie 2016, Decizia nr.24 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.276 din 12 aprilie 2016, paragraful 34, Decizia nr.794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1029 din 21 decembrie 2016, paragraful 37, sau Decizia nr.377 din 31 mai 2017, paragraful 65].

55. Curtea mai evidențiază faptul că evaluarea constituționalității candidaturii este o obligație a sa în raport cu cetățenii, asigurând, astfel, constituționalitatea procesului electoral prin raportare la criticile de natură legală sau constituțională pe care le poate formula orice alegător. De altfel, Curtea mai observă că legiuitorul a stabilit o sferă foarte largă de subiecte de drept care pot formula contestații în această procedură, practic o actio popularis, aspect care demonstrează responsabilitatea Curții Constituționale în protejarea valorilor democratice ale statului și a societății românești.

56. Democrația constituțională – fundament și reper al statului român – este incompatibilă cu arbitrariul, voluntarismul, manifestările extremiste și bunul plac. Folosirea abuzivă a funcției sau a imunității asociate acesteia nu poate rămâne fără sancțiuni în plan constituțional. Orice candidatură care, prin programul politic promovat și declarațiile de poziție realizate, contestă ordinea constituțională, opțiunile fundamentale ale poporului român și cerințele democrației poate și trebuie examinată de Curtea Constituțională sub aspectul verificării constituționalității sale, la sesizarea subiectelor de drept prevăzute de lege.

57. Curtea mai reține că art.3 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că „Înaltele părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”. În ceea ce privește alegerile prezidențiale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a considerat că atribuțiile și competențele președintelui statului nu pot fi interpretate ca o formă de „legislativ” în sensul articolului 3 din Protocolul nr.1. Totuși, nu exclude posibilitatea aplicării art.3 din Protocolul nr.1 la alegerile prezidențiale. În cazul în care s-ar stabili că președintelui statului în cauză i s-a conferit competența de a iniția și adopta legi sau s-a bucurat de competențe largi de a controla adoptarea legislației sau de a cenzura principalele autorități de stabilire a legislației, atunci ar putea să fie considerată a fi un „legislativ” în sensul autonom al art.3 din Protocolul nr.1 [Decizia din 2 septembrie 2004, pronunțată în cauza Boškoski împotriva Fosetei Republici Iugoslave a Macedoniei; Decizia din 17 iunie 2008, pronunțată în cauza Brito Da Silva Guerra și Sousa Magno împotriva Portugaliei]. Cu toate acestea, o asemenea posibilitate nu a fost niciodată concretizată și nici nu a fost menționată în cauzele ulterioare (Hotărârea din 6 ianuarie 2011, pronunțată în cauza Paksas împotriva Lituaniei, și Hotărârea din 4 iulie 2013, pronunțată în cauza Anchugov și Gladkov împotriva Rusiei, par.55-56). Prin primele două decizii menționate, CEDO a observat că obiectul procedurilor în litigiu a fost stabilirea drepturilor politice ale reclamanților, în special, dreptul lor de a candida la alegerile prezidențiale. Litigiile generate de procedurile electorale nu intră nici în sfera de aplicare al art.6 din Convenție, în măsura în care se referă la exercițiul drepturilor politice, și, prin urmare, nu au nicio legătură cu „drepturile și obligațiile civile” în sensul art.6 din Convenție. Aceeași situație de drept se impune și cu privire la art.13 din Convenție. Întrucât în cauza de față în discuție este verificarea îndeplinirii unui criteriu de eligibilitate de natură constituțională pentru alegerea în funcția de Președinte al României, așadar, un aspect de esență, intrinsec și de fond al dreptului de a fi ales, drept de natură politică, Curtea reține că examinarea acesteia excedează sferei de aplicare a Convenției și, în consecință, nu va analiza prezenta cauză prin prisma art.3 din Protocolul adițional la Convenție, referirile la dreptului de a fi ales fiind realizate numai la aspectele conceptuale analizate în jurisprudența CEDO, parte a patrimoniului constituțional european.

58. Prin urmare, revine în mod exclusiv Curții Constituționale competența de a verifica dacă în exercitarea dreptului politic de a fi ales în funcția de Președinte al României candidatura îndeplinește toate condițiile de eligibilitate rezultate din Constituție. Având în vedere că, în prezenta cauză, se contestă de către autorul sesizării neîndeplinirea unor astfel de condiții de eligibilitate, Curtea, în limitele sesizării sale, urmează să le examineze. Astfel, pentru a determina dacă doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă îndeplinește condițiile de eligibilitate de natură constituțională referitoare la respectarea Constituției și a democrației, Curtea va evalua conduita și declarațiile sale publice, precum și efectele acestora în plan constituțional.

59. Curtea afirmă că libertatea de exprimare și diversitatea opiniilor formulate într-o societate democratică este garantată de Constituție. Candidatul la funcția de Președinte al României este conștient de semnificația informațiilor, mesajelor, ideilor, opiniilor, convingerilor, judecăților și raționamentelor transmise în spațiul public, astfel că toate acestea pot reprezenta un indicator al modului în care se raportează la Constituție și la valorile acesteia, nefiind, așadar, relevant dacă acestea au fost transmise într-o calitate oficială sau nu.

60. În cauză, este de notorietate faptul că, prin discursul său constant, doamna Diana IovanoviciȘoșoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale. Regulile democratice se aplică tuturor cetățenilor, indiferent de calitatea lor în stat și de opțiunile politice, neputând fi tolerate manifestările și derapajele anarhice în spațiul public. O astfel de conduită aduce în discuție problema folosirii instituțiilor și procedurilor constituționale în scopul negării în final a exigențelor, principiilor și valorilor reglementate constituțional.

61. Declarațiile publice, luările de poziții și exprimarea unor convingeri în contradicție cu valorile constituționale și cu exigențele unei societăți democratice, coroborate cu participarea la anumite evenimente publice sunt temeiuri suficiente pentru a indica faptul că doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă, în calitate de candidat la funcția de Președinte al României, pune la îndoială și desconsideră obligația de respectare a Constituției prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanții esențiale ale valorilor și opțiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE și al NATO. Prin urmare, este evident că respectarea Constituției și apărarea democrației – condiții pentru a candida la funcția de Președinte al României – sunt aspecte străine discursului public promovat de aceasta.

62. Este adevărat că în preajma alegerilor există o anumită efervescență și vivacitate a discursului politic, că una dintre caracteristicile principale ale democrației este posibilitatea exprimării libere a opiniilor privind rezolvarea problemelor societății în cadrul dezbaterii publice sau că în perioada preelectorală dezbaterea privind candidații și programele lor contribuie la dreptul publicului de a primi informații și cristalizează capacitatea alegătorilor de a alege în cunoștință de cauză dintre candidații propuși, însă, în speță, Curtea observă că nu este vorba despre o dezbatere sau schimb de opinii ori relevarea unei viziuni politice cu privire la parcursul democratic al României sau despre luări de poziții cu caracter electoral, ci despre promovarea unui discurs constant antidemocratic și antisemit de către doamna Diana IovanoviciȘoșoacă și despre o conduită sistematică, persistentă și îndelungată menită să afecteze fundamentele constituționale ale statului român și ale garanțiilor acesteia, respectiv apartenența României la structurile euroatlantice. Îndemnul la nerespectarea valorilor fundamentale ale Constituției reprezintă un atac frontal la ideile și principiile democratice și la ordinea constituțională.

63. În consecință, Curtea reține, raportat la actele și faptele descrise de contestatori și reținute la paragrafele 7-14 și 22 ale prezentei hotărâri, că înregistrarea candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politicomilitară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO. Astfel, Curtea va admite contestaţiile formulate și va anula Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024.

64. În final, Curtea observă că, în cauză, au fost invocate și aspecte referitoare la neconstituționalitatea partidului politic pe listele căruia candidează doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă, însă examinarea acestora nu poate forma obiectul controlului Curții Constituționale în cadrul atribuției prevăzute de art.146 lit.f) din Constituție.

65. Pentru considerentele arătate, în temeiul art.146 lit.f) din Constituție, al art.11 alin.(1) lit.B.a), al art.37 și 38 din Legea nr.47/1992, precum și al art.31 alin.(1) și (2) din Legea nr.370/2004, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

HOTĂRĂŞTE:

Admite contestaţiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și de domnul Mihai Gheorghe Ursa și anulează Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2024".

Există și o opinie separată, a doamnei judecător Laura Iuliana Scântei.

sursa: CCR

Consultă opinia separată aici: https://media.dcnews.ro/other/202410/ccr-2-4--hotararea-nr-2_48904600.pdf

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News