Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale prevederile articolului 488, alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală.
CCR a dezbătut, marți, excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, conform cărora: „(1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485, procurorul şi inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare. (2) Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia.”
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 488 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală conform cărora: „(1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485, procurorul şi inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare. (2) Împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a fost admis, se poate declara apel numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei ori la forma de executare a acesteia. (3) La soluţionarea apelului se citează inculpatul. (4) Instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;
b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis numai cu privire la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 alin. (1) lit. a), care se aplică în mod corespunzător;
c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător”, precum și soluția legislativă cuprinsă în art.484 alin.(2) din Codul de procedură penală potrivit căruia „(2) Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă”.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanțelor care au sesizat Curtea Constituțională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News