Președintele Curții Constituționale a României, Valer Dorneanu, a declarat că, la ședința de miercuri, în care se analizează cererile privind conflictul între puterile statului în contextul aprobării OUG de modificare a Codurilor penale, a invitat părțile din dosar - Parlament, Guvern și CSM, dar și pe președintele Klaus Iohannis.
"Am invitat părțile. (...) L-am invitat și pe președintele României, dar nu în calitate de parte, că nu e parte. Parte sunt cele pe care vi le-am spus eu. (...) Am adresat o invitație de a participa la ședință și președintelui. (...) Vom vedea mâine dacă vine sau nu. Noi ne-am făcut datoria să-l înștiințăm cu privire la termenele de judecată a sesizării pe care domnia sa a făcut-o. Și una similară a făcut CSM", a afirmat Dorneanu, scrie Agerpres.
Șeful CCR a precizat că ședința de miercuri va fi publică și se vor soluționa cele două sesizări pe conflictul de natură constituțională între puterile statului, respectiv între Parlament și puterea judecătorească și între Parlament și Guvern.
Întrebat dacă este pentru prima dată când se discută cererile pe conflictul între puteri în ședință publică, Valer Dorneanu a spus că așa prevede legea de organizare a CCR.
"Așa spune legea noastră de organizare. Nu s-a schimbat, dar am avut două practici diferite. O dată am avut în vedere că părțile sunt autorități mai mari și am judecat în sala de ședință. Sala de consiliu tot ședință publică fiind și atunci. Dar acum ne ducem exact unde ne trimite legea noastră de organizare — în sala pe care o știți atât de bine", a explicat el.
Dorneanu a menționat că a primit punctele de vedere de la părți, dar că nu poate să spună despre ce este vorba în documente.
CCR discută miercuri solicitările lui Iohannis și șefei CSM
Curtea Constituțională a României va discuta miercuri cererile președintelui Klaus Iohannis și șefei Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, privind constatarea unui conflict între puterile statului.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joia trecută, că a sesizat CCR în legătură cu OUG privind modificarea Codurilor penale.
El a arătat că sesizarea vizează conflictul juridic de natură constituțională între Guvern, pe de o parte, și sistemul de justiție și Parlament, pe de altă parte.
Potrivit Administrației Prezidențiale, în cererea transmisă CCR se arată că, prin adoptarea OUG de modificare a Codurilor penale, Guvernul și-a exercitat competența de a adopta acte normative cu putere de lege cu încălcarea cadrului constituțional privind delegarea legislativă.
Totodată, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au decis, miercurea trecută, cu unanimitate de voturi, sesizarea Curții Constituționale pentru a se constata existența unui conflict între puteri în cazul adoptării OUG privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală.
"Solicităm admiterea cererii și pronunțarea unei decizii prin care să se constate existența atât a conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea executivă și autoritatea legiuitoare, cât și a conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea executivă și autoritatea judecătorească, precum și dispunerea măsurilor pe care Curtea Constituțională le va socoti necesare și utile pentru restabilirea ordinii constituționale, care trebuie să existe între autoritățile statului", se menționa în sesizarea CSM.
Guvernul a adoptat, în ședința de duminică, o ordonanță de urgență pentru abrogarea OUG privind modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News