Curtea Constituţională a României a luat o deciziei privind sesizarea USR de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte numirea lui Marian Neacşu ca vicepreşedinte al ANRE.
CCR a respins, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate a USR privind numirea de către Parlament a lui Marian Neacşu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), au declarat surse ale instituției.
Pronunțarea a fost amânată în mai multe rânduri de către judecătorii Curții Constituționale.
„Profilul lui Marian Neacşu este incompatibil cu cerinţele prevăzute de lege pentru această funcţie întrucât nu are vechimea şi experienţa care sunt cerute de lege. În plus, el nu poate ocupa un loc în Comitetul de Reglementare al ANRE întrucât a primit o condamnare penală definitivă!", a scris deputatul USR Cristina Prună, pe 5 iulie, pe Facebook, conform Mediafax.
Deputatul USR a adăugat că partidul intenționează să modifice Legea 160/2012, prin care a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă privind funcţionarea ANRE, în vederea eliminării lacunelor legislative care permit unui condamnat penal să fie numit la conducerea unei instituţii publice.
Pe 26 iunie, fostul secretar general al PSD Marian Neacşu, membru al Pro România, a fost votat, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în funcţia de vicepreşedinte al ANRE.
Camera Deputaților a adoptat decizional, pe 26 iunie, proiectul de Lege pentru modificarea Legii 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News