CCR, decizie privind legea care acordă despăgubiri fermierilor afectați de fenomene meteo

Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile încalcă Legea fundamentală, a stabilit, marți, Curtea Constituțională (CCR).

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile este neconstituțională, în ansamblul său”, transmite, marți, CCR.

Curtea a stabilit că actul normativ contravine dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, întrucât conține dispoziții contradictorii care conduc la imposibilitatea de calificare a ajutorului de stat instituit ca fiind unul supus obligației de notificare a Comisiei Europene sau ca fiind unul exceptat de la această obligație.

De asemenea, Curtea a constatat că în procedura de adoptare a legii nu a fost solicitată fișa financiară de la Guvern, ceea ce contravine dispozițiilor art.138 alin.(5) din Constituție. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel