CCR, decizie privind sesizarea Avocatului Poporului pe tema modificărilor aduse Codului administrativ

Curtea Constituţională a României a respins miercuri sesizarea Avocatului Poporului referitoare la prevederile OUG 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit unor surse din CCR. 

Acestea au precizat că CCR a constatat că ordonanţa care aprobă Codul administrativ e constituţională în raport cu criticile formulate. Pe 28 august 2019, Avocatul Poporului a anunţat că a sesizat CCR cu o excepţie de neconstituţionalitate a OUG 57/2019 privind Codul administrativ. În sesizarea transmisă CCR se susţine că OUG nu răspunde exigenţelor Constituţiei privind delegarea legislativă, astfel cum aceasta a fost dezvoltată prin jurisprudenţa Curţii.

În urma analizării actului normativ, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că în cuprinsul ordonanţei sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură şi nu sunt nici interdependente cu motivele invocate de Guvern în susţinerea urgenţei şi situaţiei extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanţe, se arată în sesizare.

În opinia Avocatului Poporului, ordonanţa contravine prevederilor articolului 69 din Constituţie privind mandatul reprezentativ, ale articolului109 referitoare la răspunderea membrilor Guvernului şi ale articolului 111 alineatul (1) privind controlul parlamentar al activităţii Executivului.

Potrivit sursei citate, OUG 57/2019 contravine articolului 115 alineatul (6) din Constituţie, întrucât afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţă Guvernul. 'Analizând noua soluţie legislativă, Avocatul Poporului constată că din condiţiile generale pentru ocuparea funcţiei de membru al Guvernului a fost înlăturată condiţia incompatibilităţii, ceea ce produce consecinţe negative prin fragilizarea statutului membrilor Guvernului şi a instituţiei în ansamblu', a explicat Avocatul Poporului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel