CCR, hotărâre privind sesizările USR de invalidare a numirilor lui Stan și Deliorga

CCR
CCR

CCR a luat o decizie în ceea ce priveşte sesizările USR de invalidare a numirilor lui Stan și Deliorga la Curte.

Curtea Constituțională a respins sesizările USR în legătură cu invalidarea numirilor lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei de Investigaţie a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), şi a fostului vicepreşedinte al CSM Cristian Deliorga în funcţiile de judecător al Curţii Constituţionale.

USR a sesizat, pe 14 mai, Curtea Constituţională în legătură cu numirile lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei de Investigaţie a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), şi a fostului vicepreşedinte al CSM Cristian Deliorga în funcţiile de judecător al CCR, relatează Mediafax.

Ce a declarat deputatul USR Stelian Ion

„Domnul Stan nu răspuns sau a răspuns greşit la întrebări. CV-ul lui nu ne face să concluzionăm că are pregătire profesională pentru funcţia de judecător al CCR. De asemenea nu îndeplineşte condiţia de independenţă a unui judecător la CCR. Faptul că a cerut dosarul Tel Drum de nenumărate ori, faptul că a dispus măsuri procesuale în cazul lui Kovesi, faptul că ulterior a retras un apel într-un dosar foarte important care a vizat fapte de corupţie şi care se referea la domnul Hrebenciuc, un dosar cu implicaţii mari, e vorba de pădurile României ne demonstrează faptul că nu e independent din punct de vedere politic”, a declarat deputatul USR Stelian Ion, în ziua depunerii sesizării la CCR.

De asemenea, acesta a adăugat că USR va sesiza CCR şi în legătură cu numirea lui Cristian Deliorga, unul dintre motive fiind că audierea acestuia nu a avut loc şi în plenul Senatului, ci doar în comisia juridică. „De asemenea în cazul domnului Deliorga nu şi-a depus demisia înaintea numirii. S-a încălcat în mod flagrant legea în Senat, în sensul că audierea nu a fost efectuată şi în plenul Senatului, aşa cum impune legea. Trist e că tot ce s-a întâmplat în ultimul timp aruncă o umbră, din păcate, asupra CCR. La CCR nu trebuie să ajungă marionete sau oameni care nu sunt pregătiţi profesionali. Chiar dacă jurământul se depune ulterior şi mandatul începe ulterior, condiţia legală e aceea ca de la momentul numirii să nu mai aibă calitatea de magistrat, sau care presupune o incomptabilitate. Numirea se face de către Cdep sau Senat şi se finalizează cu publicarea deciziei de numire. E atipic, nefiresc să fii numit judecător CCR, să apari în Monitorul Oficial, să beneficiezi de imunitate, şi să dispui acte procesuale în cauzele pe care le ai spre soluţionare”, a explicat Stelian Ion.

Numirea, votată pe 7 mai în Camera Deputaţilor

Pe 7 mai, Camera Deputaţilor a votat pentru numirea lui Gheorghe Stan, şef al Secţiei de Investigaţie a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), în funcţia de judecător al CCR, în locul lui Ştefan Minea, al cărui mandat expiră pe 15 iunie. În aceeaşi zi Senatul a votat pentru numirea fostului vicepreşedinte al CSM Cristian Deliorga în funcţia de judecător al CCR, propus de PSD. Acesta o va înlocui pe Simona-Maya Teodoroiu la Curtea Constituţională, al cărei mandat expiră tot pe 15 iunie. Secția pentru judecători a CSM a aprobat, marți, eliberarea din funcție, prin pensionare, a lui Cristian Deliorga, judecător la Curtea de Apel Constanța, recent numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională Română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel