Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că desecretizarea protocoalelor SRI trebuie făcută prin hotărâre de guvern şi a precizat că va respecta decizia CCR prin care a fost declarat neconstituţional actul normativ privind declasificarea acestor documente.
"Decizia CCR mie nu mi se pare bună. Că nu mi se pare bună şi nu-mi convine e unul, dar respectul pentru decizia CCR este fără echivoc din partea mea. Respect deciziile Curţii îşi când îmi convin şi când nu îmi convin. Decizia CCR nu vorbeşte despre protocoale, ci despre legea care consideră protocoalele ilegale. Protocoalele rămân în continuare, din punctul meu de vedere şi al celor care sunt specialişti în drept, ca fiind nelegale. Curtea spune următorul lucru: această măsură nu trebuie adoptată printr-o lege de a scoate la iveală protocoale, de a le desecretiza, ci printr-o hotărâre de guvern. (...) Decizia CCR nu mă demobilizează, voi lucra în continuare pentru ca aceste protocoale să fie scoase la lumină. Aceste protocoale au fost baza în care s-au făcut toate abuzurile procurorilor, pe care cred că nimeni acum nu le mai poate nega. (...) Hai să vedem, ori este stat de drept, ori este un simulacru care a avut loc în ultimii ani datorită acestor protocoale secrete şi comportamentului inacceptabil care nu a fost sancţionat la nivelul Parchetului general, DNA şi CSM?", a afirmat Tăriceanu joi seara la Digi24.
Întrebat despre intenţia de punere în acord a protocolului SRI-PG din 2016 cu Decizia CCR anunţată de procurorul Augustin Lazăr pentru aspectele privind securitatea naţională, Tăriceanu a spus: "În România este folosit de foarte multe ori acest bau-bau cu securitatea naţională. S-a vorbit şi de protocoale şi de alte lucruri şi s-au amestecat. Ce facem? Este în pericol problema de securitate naţională. (...) Cu toţii suntem conştienţi că acest sector, domeniu al securităţii naţionale are nevoie de un tratament special. La noi s-a pus sub această umbrelă a ascultărilor pe siguranţă naţională şi subiecte care nu aveau nicio legătură cu siguranţa naţională, adică s-au făcut abuzuri şi aceste abuzuri nu pot să fie tolerate. Nu putem să tolerăm ca serviciile de informaţii să funcţioneze ca o componentă de poliţie judiciară. Nu putem să acceptăm că procurorii trebuie să trimită rapoarte de informare la ofiţerii din echipa mixtă Procuratură-SRI. Trebuie să punem lucrurile la punct".
Vezi și: CCR, decizie protocoale. Chirieac: Bombă înspăimântătoare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu