CCR dezbate conflictul Parlament–Guvern pe moțiunea de cenzură în timpul sesiunii extraordinare

Luni, 14 septembrie 2020 / 06:59:02

CCR dezbate conflictul Parlament–Guvern pe moțiunea de cenzură în timpul sesiunii extraordinare

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) - Curtea Constituţională va discuta, luni, sesizarea conflictului dintre Guvern şi Parlament privind moțiunea de cenzură depusă de PSD în sesiunea extraordinară.

Sesizarea Guvernului referitoare la conflictul juridic de natură constituţională determinat de moţiunea de cenzură a fost depus de șeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă. El a criticat PSD, spunând că e un „partid de piromani care dau foc la ţară”, iar Guvernul este „pompier”.

Guvernul cere judecătorilor CCR să constate existenţa unui conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament generat de încălcarea dispoziţiilor art.113 alin.(4) coroborat cu dispoziţiile art.66 alin.(1) din Constituţie, urmare a depunerii moţiunii de cenzură în perioada dintre încheierea primei sesiuni ordinare şi începutul celei de a doua sesiuni ordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Deși PNL a cerut PSD să amâne sau să programeze dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură după pronunţarea Curţii Constituţionale, Parlamentul a fost convocat în 31 august, însă nu a existat cvorum, astfel că nu s-a mai ajuns la vot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel