CCR discută sesizarea lui Klaus Iohannis

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii referitoare la persoanele care nu pot avea calitatea de fondator al unei societăţi, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea alin. (2) al art. 6 din Legea societăţilor nr. 31/1990, motivând că, prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, contravine unor norme şi principii constituţionale. Parlamentul a transmis la promulgare această lege pe 20 aprilie.

Klaus Iohannis susţine că în cazul acestei legi a fost încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţia adoptată de Camera Deputaţilor. 'În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament', explică preşedintele în sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.

El menţionează că Senatul a respins această lege în forma iniţiatorului, care viza eliminarea interdicţiei de a avea calitatea de fondator al unei societăţi pentru persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie, însă Camera Deputaţilor a adoptat-o cu modificări, schimbând în mod fundamental conţinutul actului normativ.

Potrivit şefului statului, prin forma adoptată de Cameră, nu poate avea calitatea de fondator al unei societăţi persoana căreia i s-a interzis expres acest drept prin hotărâre judecătorească definitivă, ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiunile prevăzute în cuprinsul normei.

'Are loc atât o restrângere a sferei persoanelor cărora li se aplică această interdicţie - de la persoanele condamnate doar la cele cărora li s-a aplicat o astfel de măsură ca pedeapsă complementară -, cât şi o extindere a acestei sfere a destinatarilor (faţă de forma iniţiatorilor), reintroducându-se în rândul categoriilor de infracţiuni vizate de textul criticat şi infracţiunile de corupţie. O astfel de modificare a obiectului propunerii legislative nu poate fi decisă de o singură Cameră, fără încălcarea principiului bicameralismului', susţine Iohannis. El invocă şi necorelarea dispoziţiilor şi neclaritatea textului. Şeful statului spune că legea condiţionează existenţa interdicţiei de a fi fondator al unei societăţi de aplicarea, prin hotărâre judecătorească, a unei pedepse complementare în acest sens. Preşedintele Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru modificarea alin. (2) al art. 6 din Legea societăţilor nr. 31/1990 este neconstituţională în ansamblul său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel