Fostul judecător al CCR, Toni Greblă, susține că demersul membrilor Curții Constituționale a României de a sesiza Comisia de la Veneția este absolut normal în contextul actual.
Curtea Constituţională a României a sesizat secretarul general al Consiliului Europei, Comisia de la Veneţia şi preşedintele Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene cu privire la atacurile declanșate împotriva Curții în ultima perioadă. Fostul judecător CCR, Toni Greblă, susține că actualii membrii nu își pot desfășura activitatea sub o asemenea presiune. "Este o reacție absolut normală a Curții Constituționale a României, care este evident că nu își pot pot desfășura activitatea sub o asemenea presiune din partea decidenților politici și administrativi. Aici nu ne referim la articole de presă, nici la părerea unor cetățeni, este de-a dreptul un atac furibund, mai dur decât cel din primăvara anului 2015, care i-a deterrminat pe judecătorii CCR să adopte o asemenea decizie fără precedent, o Curte Constituțională să ceară protecția unor instituții și autorități din alte țări pentru a-și putea exercita activitatea", a declarat Toni Greblă.
Într-un stat normal este de neacceptat
"Acum este un atac de-a dreptul concertat direct asupra activității și soluțiilor pe care le pronunță Curtea Constituțională. Ceea ce într-un stat normal este de neacceptat. Gândiți-vă la judecătorii actuali ai Curții Constituționale care sunt obligați să medieze, prin deciziile prin care le adoptă, de-a dreptul o nebunie în plan politico-juridic, o nebunie care a cuprins instituțiile fundamentale ale statului", a mai spus Toni Greblă la România Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News