Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit pentru 12 iulie termenul la care va discuta solicitarea fostului premier Sorin Grindeanu de examinare a condiţiilor în care au votat senatorii şi deputaţii la moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului său.
Joi, Sorin Grindeanu a transmis o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, solicitându-i acestuia examinarea condiţiilor votării de către senatori şi deputaţi a moţiunii de cenzură.
"Având în vedere rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, precum şi de unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România, fără a solicita anularea adoptării moţiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, vă adresez rugămintea de a examina condiţiile votării de către senatori şi deputaţi a acestei moţiuni şi de a impune Parlamentului respectarea, pe viitor, a dispoziţiilor constituţionale şi legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari", spunea Grindeanu.
În acelaşi document, Grindeanu aminteşte că, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 21 iunie, a fost dezbătută şi votată moţiunea de cenzură cu titlul "România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!", iniţiată de PSD şi ALDE. Această moţiune a fost adoptată cu 241 de voturi pentru şi 10 voturi împotrivă.
"Procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori asupra moţiunii de cenzură iniţiate de 222 de deputaţi şi senatori, încheiat la sfârşitul şedinţei de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, menţionează că s-a procedat la 'verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi şi senatori, prin vot secret cu bile'", arată Grindeanu.
Plângerea, legată de votul la vedere
Potrivit lui Grindeanu, s-a putut observa însă că unii parlamentari au votat "la vedere".
"La şedinţa comună din data de 21 iunie 2017, aşa cum s-a putut observa pe toate canalele de televiziune care au transmis în direct desfăşurarea lucrărilor, modalitatea concretă de desfăşurare a votului a arătat faptul că unii deputaţi şi senatori au votat la vedere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea procedurii referitoare la asigurarea secretului votului cu bile, prevăzută în Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului", spune Grindeanu.
El precizează că exercitarea mandatului de către deputaţi şi senatori trebuie să fie caracterizată de respectarea principiului legalităţii şi al bunei-credinţe.
"Fără îndoială, este deasupra oricărei discuţii faptul că procedurile derulate la nivelul Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, trebuie să respecte cu stricteţe cadrul legal care le reglementează. În egală măsură, exercitarea mandatului de către deputaţi şi senatori, aflaţi în serviciul poporului, trebuie să fie caracterizată, între alte exigenţe, de respectarea principiului legalităţii şi al bunei-credinţe, prin exprimarea votului în strictă concordanţă cu interesele electoratului care a acordat mandatul respectiv şi cu convingerea proprie a parlamentarului. Totodată, deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să respecte prevederile regulamentelor parlamentare", mai spune Grindeanu.
Modificarea regulamentului
Sorin Grindeanu arată că nu este lipsită de interes o eventuală completare a Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu norme care să prevadă reluarea votului în situaţia în care derularea concretă a procedurilor parlamentare nu respectă prevederile regulamentare aplicabile.
"Îmi exprim convingerea că o astfel de completare a regulamentului (...) va corespunde exigenţelor unui eventual control de constituţionalitate realizat în condiţiile art. 27 Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (...) Apreciez că modalitatea de exprimare a votului din data de 21 iunie 2017 cu privire la moţiunea de cenzură (...) a conturat un veritabil conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice datorită efectului direct al rezultatului votului asupra Guvernului", mai afirmă Grindeanu în scrisoare, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News