Senatul va alege un nou judecător la Curtea Constituțională, după demisia lui Toni Greblă. Deși PNL se află în plină ofensivă pentru o nouă majoritate, iar UDMR a părăsit de curând guvernarea, senatorii maghiari vor vota propunerea PSD pentru CCR, urmărindu-și astfel propriile interese.
De Ce va vota UDMR judecătorul propus de PSD
Dacă liberalii mai trimit un reprezentant la CCR, noul PNL va avea majoritate la Curte. Interesul maghiarilor este ca succesorul lui Toni Greblă să vină din tabăra actualei puteri, pentru ca votul judecătorului constituțional numit de UDMR să capete importanță.
Cu încă un membru trimis de PSD, Curtea Constituțională ar fi formată din patru reprezentanți ai noului PNL, doi ai PSD, doi ai fostului președinte Traian Băsescu și unul al UDMR. Astfel, votul maghiarului ar putea cântări enorm și s-ar putea dovedi decisiv în situații în care trimișii PNL ar avea opinii opuse celorlalți membri ai Curții.
Cu votul decisiv de la CCR în buzunar, maghiarii capătă putere și în Legislativ, unde vor avea un cuvânt mai greu de spus. UDMR va avea șanse mai mari să își îndeplinească dezideratele ultimilor ani, precum introducerea limbii ungare în anumite instituții sau alte drepturi ale minorității din Transilvania.
De asemenea, susținând un candidat al actualei puteri, UDMR arată că nu a ieșit de la guvernare pentru a-și trăda foștii aliați. Asta nu i-ar închide însă calea spre o viitoare alianță cu PNL, în condițiile în care liberalilor le va fi aproape imposibil să răstoarne actuala majoritate din Parlament fără maghiari.
PNL a câștigat în Comisia juridică
Trei juriști vor lupta în plenul Senatului pentru a obține majoritatea de voturi care îl va trimite pe unul dintre ei la CCR, în locul lăsat liber de Toni Greblă. Cei trei candidați pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională sunt: Simona Maya Teodoroiu - propusă de PSD, Mona-Lisa Neagoe - PNL - și Florentina Jipa - UNPR.
La votul din Comisia juridică doar propunerea PNL a obținut aviz pozitiv, în vreme ce candidații proveniți din rândurile puterii au primit mai multe voturi împotrivă.
În ciuda avizelor date în Comisia juridică, PNL se află - încă - în minoritate în Camera Superioară. Astfel că, pe cât de dură se anunță lupta din plen pentru majoritatea voturilor, pe atât de imprevizibil va fi rezultatul final.
În acest moment, situația din Senat se prezintă astfel:
PSD - 61 de membri;
UNPR - 15;
PNL - 60, în condițiile în care Varujan Vosganian a demisionat;
PLR - PC - 15;
UDMR - 8;
Independenți - 9, incluzându-l și pe Varujan Vosganian.
Rezultă un total de 168 de senatori, deci pentru a ajunge al CCR unul dintre cei trei candidați trebuie să obțină cel puțin 85 de voturi în plen. Există însă și posibilitatea ca nicio propunere să nu facă majoritatea, astfel că, surse parlamentarea au explicat pentru DCNews că primii doi clasați vor intra în "finală", unde, unul dintre ei va obține majoritatea voturilor și va fi alesul pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională.
UDMR poate juca pentru votul decisiv la CCR
În contextul negocierilor intense duse de opoziție pentru răsturnarea majorității de la Senat, cele opt voturi ale UDMR s-ar putea dovedi decisive în economia votului din plen. Liderii maghiari au anunțat deja că vor vota în bloc propunerea pentru CCR, rămând însă să decidă pe cine vor susține.
Deși nu are un candidat înscris în cursă, numirea noului judecător la CCR ar putea avea o miză uriașă pentru UDMR.
În acest moment, cei opt judecători ai Curții Constituționale au fost numiți astfel:
- Valer Dorneanu - de PSD;
- Augustin Zegrean și Daniel Morar - de președintele Traian Băsescu;
- Ștefan Minea şi Petre Lăzăroiu - PDL;
- Mona Pivniceru și Tudorel Toader - PNL;
- Valentin Zoltan Puskas - UDMR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu