CCR: Toți martorii care fac denunțuri pot beneficia de reduceri ale pedepselor, nu doar cei care au comis infracțiuni grave

Curtea Constituțională a luat joi o decizie care va avea un impact major în justiție, va influența anchetele procurorilor și va conduce la mai multe denunțuri decât se fac în prezent.

CCR a decis că de reduceri ale pedepselor vor putea să beneficieze toți martorii care fac denunțuri și colaborează cu organele de anchetă, nu doar cei care au comis infracțiuni grave, așa cum prevede legislația actuală.

Iată precizările CCR:

„Excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.19 din Legea nr.682/2002 privind protecția martorilor, potrivit cărora: ”Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit.a) pct.1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

Cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă reglementată de art.19 din Legea nr.682/2002, care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitate de martor, în sensul art.2 lit.a pct.1 din lege, şi care nu a comis o infracţiune gravă, este neconstituţională”.

Vezi și: CCR, decizie BOMBĂ privind partidele politice

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel